Psihologie: Dependenţa copilului de mamă. Soluţii!

Eşti lângă el? Totul e în ordine. Te-a „pierdut”? Ce spaimă pe el! Şi, totuşi, vine o vreme când trebuie să accepte şi despărţirile temporare. Se rezolvă.
E nevoie de puţin timp şi de tact şi hotărâre din partea ta

Cât timp o să-i mai spui po-vestea de cinci ori şi o să vă mai pupaţi de 20 de ori, ca să te lase să pleci, şi tu, la culcare? Între şase şi opt luni, copiii încep să se sperie că ar putea „rămâne fără mama”. Până pe la doi ani o să te tot „lupţi” cu el pe tema asta, dacă nu eşti fermă de la bun început. Amineşte-ţi că un copil ştie din instinct să-şi manipuleze părinţii: fiecare cedare a lor în faţa ţipetelor lui, a potopului de lacrimi, a bâţâielilor din picioare, o va lua drept o victorie personală. Şi va repeta scenariul la infinit. Devenind micul tiran al casei!

Tratează-l ca pe un „om mare”

►Explică-i motivele despărţirii şi spune-i cine stă cu el în lipsa ta – bunica, dădaca, tata
► Asigură-l că te întorci iute: o să accepte mai uşor să „te elibereze” (şi oricum nu ştie să calculeze timpul pe ceas).
►Nu da mai multă atenţie protestelor lui decât este cazul. Cu cât prelungeşti mai mult despărţirea – te scuzi, îl iei în braţe, eventual plângi o dată cu el (ai fi în stare, nu-i aşa?) -, cu atât va fi mai tentat să întindă coarda.
►A fost cuminte când ai plecat? Şi când te-ai întors? Laudă-l! Laudă-l, mai ales, şi în faţa celorlalţi membri ai familiei. Se va prinde repede că îţi poate atrage atenţia şi altfel decât „făcând teatru”. Tratându-l ca pe un „om mare”, îl ajuţi, practic, să devină autonom. Să vadă cât de avantajos este, pentru el, să crească şi să nu-i mai fie frică de o „nenorocire” inevitabilă, cum sunt despărţirile.

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News