Progamul Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu

De Nicoleta Galeteanu, pe

Zeci de megaspectacole, peste 2000 de participanţi şi mai mult de 350 de evenimente supriză anunţă în acest an Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), o ediţie de mare anvergură,
anvergură, care strânge peste 60.000 de spectatori în fiecare an, în aceeaşi capitală europeană de acum trei ani.
 
Desfăşurat între 28 mai şi 6 iunie, festivalul propune o ofertă bogată şi variată, prezentând cele mai reprezentative producţii teatrale româneşti şi internaţionale – dar şi premiere –  spectacole de stradă, de teatru, dans sau teatru de păpuşi, muzică, pantomimă, precum şi o serie impresionantă de evenimente surpriză.
 
Iubitorii de teatru vor putea viziona spectacole de Peter Brook („De ce, de ce”, Elveţia), Eugenio Barba („În scheletul balenei”, „Odă evoluţiei”, Danemarca) şi de regizorul român Andrei Şerban („Strigăte şi şoapte”, Teatrul Maghiar din Cluj), precum şi povestea lui Popriscin, într-un spectacol după una dintre cele mai cunoscute nuvele ale lui Gogol, „Însemnările unui nebun”, regizat de Hanna Rudolph (Germania).
 
De asemenea, vor fi puse în scenă şi spectacolul „Butoiul cu pulbere”, regizat de Dimiter Gotscheff (Germania) şi „Faust”, de Johann Wolfgang von Goethe, în regia lui Levan Tsuladze (Georgia).
 
Un eveniment special este prezenţa Quanzhou Marionette Troupe (China), o trupă de păpuşari care mânuiesc marionete cu până la 36 de sfori, printr-o tehnică tradiţională veche de peste 2.000 de ani.
 
În premieră în acest an, vor fi prezentate şi cele mai reprezentative spectacole ale Teatrului „Radu Stanca”, megaproducţii precum „Metamorfoze” după Ovidiu şi „Faust” după Goethe, în regia lui Silviu Purcărete, „Electra” după Sofocle şi Euripide, regizate de Mihai Maniuţiu, precum şi noi proiecte, dintre care „Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess” după Lars Von Trier, regia Radu-Alexandru Nica.
 
Dintre spectacolele de dans prezentate se număra Les Ballets Jazz de Montreal (Canada) sau dans contemporan, „Flowers” de Charleroi Danses (Belgia).  
  
Nu în ultimul rând, organizatorii au pregătit conferinţe, dezbateri, expoziţii de fotografie şi pictură, lansări de carte, instalaţii şi ateliere.
 
Ediţia a XVII-a a celui mai mare festival al artelor din România a stabilit pentru acest an tema „Întrebări/ Questions”.

Foto: PR 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter