Premiile Oscar 2021: „Nomadland”, cel mai bun film. Lista câștigătorilor

De Unica.ro, pe
Gala premiilor Oscar 2021 a avut loc duminică noaptea în Los Angeles, într-un cadru restrâns din cauza pandemiei de COVID-19. „Nomadland”, regizat de Chloe Zhao, a fost marele câștigător, iar Anthony Hopkins a devenit cel mai în vârstă actor care a primit premiul Oscar.

Premiile Oscar 2021 au ajuns la cea de-a 93-a gală, desfășurată în Los Angeles. Evenimentul a avut un format inedit din cauza pandemiei, iar cei 170 de participanți au fost testați pentru COVID-19. Marele câștigător al serii a fost filmul „Nomadland”, cu trei premii Oscar: cel mai bun film, cea mai bună regie și cea mai bună actriță în rol principal.

La 83 de ani, Anthony Hopkins a devenit cel mai vârstnic actor care primește un premiu Oscar, pentru rolul principal din „The Father”. Actorul nu a fost prezent la ceremonie, iar trofeul a fost ridicat în numele lui de Joaquin Phoenix. Acesta mai are în palmers un premiu al Academiei, pentru rolul din „The Silence of the Lambs/ Tăcerea mieilor”.

Chloe Zhao, regizoarea peliculei „Nomadland”, a devenit a doua femeie din istoria galei care a fost recompensată pentru regie, după Kathryn Bigelow („The Hurt Locker”), şi este prima femeie de culoare care obţine acest trofeu, potrivit News.ro.

Citește și: Alina Laufer, fotografie adorabilă cu gemenii ei: „Patru săptămâni de când i-am adus acasă”

Cum se pregătește Kate Middleton să intre în rolul de regină

O femeie refuză să-și radă mustața și să se penseze. Care este motivul

Ținutele vedetelor la gala premiilor BAFTA 2021

România a fost, în premieră, prezentă la masa celor mai importante producții din lumea cinematografiei. Documentarul Colectiv, în regia lui Alexander Nanau, a fost nominalizat la două categorii: cel mai bun lungmetraj internaţional și cel mai bun lungmetraj documentar, însă trofeele au mers la filmul danez „Another Round”, respectiv la „My Octopus Teacher”.

Lista câștigătorilor la premiile Oscar 2021

Cel mai bun film: “Nomadland”;

Cel mai bun regizor: Chloé Zhao (“Nomadland”);

Cea mai bună actriţă: Frances McDormand (“Nomadland”);

Cel mai bun actor: Anthony Hopkins (“The Father”);

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Youn Yuh-jung (“Minari”);

Cel mai bun actor în rol secundar: Daniel Kaluuya (“Judas and the Black Messiah”);

Cel mai bun scenariu original: “Promising Young Woman” – Emerald Fennell;

Cel mai bun scenariu adaptat: “The Father” – Christopher Hampton, Florian Zeller;

Cel mai bun lungmetraj internaţional: “Another Round” (Danemarca);

Cel mai bun lungmetraj de animaţie: “Soul” (Pixar);

Cel mai bun lungmetraj documentar: “My Octopus Teacher”;

Cea mai bună imagine: “Mank”, Erik Messerschmidt;

Cel mai bun montaj: “Sound of Metal”, Mikkel E.G. Nielsen;

Cel mai bun sunet: “Sound of Metal”;

Cele mai bune efecte vizuale: “Tenet”;

Machiaj şi coafură: “Ma Rainey’s Black Bottom”;

Cele mai bune costume: “Ma Rainey’s Black Bottom” (Ann Roth);

Cântec original: “Fight for You” (“Judas and the Black Messiah”, interpretat de H.E.R.);

Cea mai bună coloană sonoră: “Soul” – Trent Reznor, Atticus Ross & Jon Batiste;

Design de producţie: “Mank”;

Cel mai bun scurtmetraj live-action: “Two Distant Strangers”;

Cel mai bun scurtmetraj de animaţie: “If Anything Happens I Love You” (Netflix) ;

Cel mai bun scurtmetraj documentar: “Colette”.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter