„Morbius”: filmul de neratat, care reinventează miturile cu vampiri

De Bianca Prangate, pe

„Morbius” readuce în atenția publicului poveștile cu vampiri, într-un mod care nu romantizează acest mit, ci mai degrabă îl face să pară un blestem.

Morbius este o producție Sony, în colaborare cu Marvel, și poate fi văzut în cinematografe începând cu data de 1 aprilie. Deși criticii se arată reticenți în fața acestui film, audiențele generale par să fie mai receptive. Nu este o capodoperă cinematografică, dar nici nu își propune asta. Este genul de film pe care îl vezi cu grupul de prieteni într-o seară de sâmbătă, când vreți ceva ușor de digerat, dar care totuși să vă țină în priză.

Regizat de Daniel Espinosa, filmul îi are în rolurile principale pe Jared Leto (care îl joacă pe doctorul Michael Morbius), Matt Smith (în rolul lui Milo Morbius) și Adria Arjona (în rolul doctorului Martine Bancroft). Fiecare dintre cei trei aduce ceva inedit pe ecran, iar împreună au o chimie indiscutabilă.

Jared Leto a fost fascinat de acest rol, mai ales ținând cont că este prima oară când Morbius apare într-un film. „Ce mi-a plăcut a fost faptul că am avut oportunitatea de a aduce acest personaj la viață pentru prima oară”, a zis el într-un interviu cu Screen Rant. „Este tot mai dificil să faci asta, pentru că multe dintre personajele astea incredibile, iconice, au fost deja portretizate. […] Și mai sunt și un mare fan al filmelor mari, distractive, la care lumea se uită mâncând popcorn”.

Citește și: „Bridgerton”, sezonul doi: triunghiurile amoroase nu au fost nicicând mai irezistibile

Citește și: PRO TV va difuza serialul ucrainean „Sluga poporului”, în care Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, joacă rolul principal

Citește și: Filmul Miracol, de Bogdan George Apetri, se vede în prezența echipei

Citește și: „Don’t Look Up”: filmul care oglindește dureros realitatea în care trăim. Meryl Streep: „Ne-am obișnuit să iubim oamenii răi”

Ce se întâmplă în „Morbius”

Pentru fanii Spider-Man, Morbius nu este un personaj nou. Atât în benzile desenate Marvel, cât și în desenele animate „Spider-Man” din anii ’90, Morbius era un rău-făcător bine cunoscut, a cărui sete de sânge aducea o nouă amenințare pentru lumea pe care Spider-Man încerca să o protejeze. În filmul „Morbius”, aflăm exact care sunt originile acestui personaj negativ – personaj negativ care, pe marele ecran, devine mai degrabă un anti-erou.

Doctorul Michael Morbius este un doctor și renumit om de știință, care suferă de o boală rară de sânge. Boala îi scurtează viața și îl forțează să aibă nevoie de cârje pentru orice deplasare, motiv pentru care se luptă să găsească un tratament miraculos. Răspunsul îl găsește atunci când amestecă ADN-ul unor lilieci „canibali” cu ADN-ul de om. În mod miraculos, injectarea cu această substanță îl vindecă. Dar, în același timp, îl transformă într-un monstru sălbatic, cu aspect demonic, care are nevoie de sânge o dată la patru ore pentru a-și ține setea în frâu și pentru a-și păstra aspectul uman.

Povestea în sine prezintă îndeaproape conflictul interior pe care îl are Michael Morbius, odată ce realizează că, fără să vrea asta, a devenit un prădător extrem de puternic și aproape imposibil de controlat. De la un doctor care lupta să salveze vieți a ajuns un vampir care trebuie să își primească porția de sânge cu orice preț, chiar dacă asta înseamnă că trebuie să ucidă persoane nevinovate. Regretul îl lovește abia după, când revine la forma sa umană, iar compasul său moral revine.

Dacă îți plac filmele cu super-eroi și dacă te fascinează ideea unui astfel de film cu puternice tendințe horror, „Morbius” este de neratat. Îl poți vedea în cinematografele Cinema City din toată țara, începând cu 1 aprilie.

Foto – IMDb

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter