Mic la stat, mare la sfat

De Avantaje.ro, pe
Pe Marius Brabete toată lumea-l ştie de Măruţ. Porecla i-au dat-o părinţii încă din maternitate, când l-au văzut mic cât o neghină. Energic şi ghiduş, astăzi, la 12 ani, face colecţie de medalii la informatică şi matematică şi plănuieşte să-şi scape familia de o viață plină de lipsuri materiale.

Măruţ a venit pe lume la şapte luni şi, dacă problemele i-ar fi ocolit familia, trebuia să mai aibă un frăţior. Maria, mama sa, nu e nici acum împăcată, gândindu-se că un moment de neatenție, un mic incident, poate, a dus la pierderea fratelui… Din această tragedie s-a ivit, însă, ca un fluture din cocon, o splendoare de copil. Frumos şi delicat ca o fată, dar aprig şi agil ca un tânăr copt la minte.

Pasionat în egală măsură de calculator şi dans, de înot şi compuneri literare, îngrozit de plictiseală, ajunsese ca, la o vârstă fragedă, să nu mai aibă “nici o zi fără o activitate extraşcolară. Chiar şi duminica se ducea la biserică, îl ajuta pe preot cu pregătirile de dinainte de slujbă”, își amintește mama sa. Anii care s-au scurs, puţini la număr câţi sunt, au mai cernut din mulţimea de hobby-uri, pentru că ajunseseră să se anihileze între ele. Aşa cum s-a întâmplat chiar anul trecut, când a trebuit să se retragă de la olimpiada de informatică de pe judeţul Giurgiu pentru că data de desfăşurare coincidea cu semifinalele Campionatului Mondial de dans Dance Star, unde se calificase. „La dans, eram parte a unei echipe, nu puteam să îmi încurc colegii, dar acesta a și fost momentul în care am decis să renunț la performanța în dans şi să mă dedic cu totul informaticii”, spune Măruţ serios.

Citeste continuarea pe Avantaje.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter