Marea Britanie va fi gazda Eurovision 2023 în locul Ucrainei

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 25 iulie 2022, 17:32

Organizatorii Eurovision au anunțat că în 2023, ediția cu numărul 67 a concursului va fi organizată în Marea Britanie. Îndrăgitul concurs muzical nu poate avea loc în Ucraina, țara care a câștigat ediția de anula acesta, din cauza războiului care are loc acolo.

Marea Britanie a ocupat locul al doilea în cadrul Eurovision 2022, care a avut loc la Torino, Italia.

Deocamdată, nu se știe locul exact unde va fi organizat concursul, dar orașe precum Manchester și Glasgow și-au manifestat deja interesul pentru acest lucru, notează BBC. De asemenea, pe lista orașelor care ar putea fi gazda Eurovision 2023 se numără Leeds, Liverpool, Newcastle, Birmingham, Aberdeen, Londra, Brighton, Belfast și Cardiff.

Citeşte şi: Eurovision 2022. Organizatorii acuză că ne-am calificat fraudulos în finală

Citeşte şi: Eda Marcus, adevărul despre scandalul de la Eurovision: „Nu au fost probleme tehnice, așa cum s-a spus. Suntem șase țări în această situație”

Citeşte şi: Ce sumă a obținut Kalush Orchestra pentru trofeul Eurovision. Vor cumpăra drone pentru Ucraina

Citeşte şi: Stefania, mama solistului Kalush Orchestra, prima reacție după ce fiul său a câștigat Eurovision 2022

Pentru organizarea evenimentului, locația gazdă trebuie să poată primi circa 10.000 de spectator, să fie în apropierea unui aeroport internațional și să dispună de cazare pentru cel puțin 2.000 de jurnaliști și delegați.

Ucraina a câștigat Eurovision 2022 cu piesa “Stefania”, cântată de trupa Kalush Orchestra. Reprezentantul României, WRS, s-a clasat pe locul 18, cu 64 de puncte. În urma concursului a pornit un scandal din cauza anulării voturilor juriilor naționale din șase țări – România, Georgia, Azerbaidjan, Polonia, San Marino și Muntenegru.

Organizatorii Eurovision au spus că anularea a fost făcută din cauza “neregulilor” și a “unor posibile tentative de manipulare”, în timpul competiției fiind observate “tipare de vot incorecte în rezultatele din șase țări”.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter