Luxemburg 2007, partenerul cu manusi albastre

De Unica.ro, pe

Capitala Culturala Europeana, partenera a Sibiului in 2007, s-a deschis cu parada si foc de artificii! Cei ce spun ca Luxemburgul este mic, iar Capitala Culturala Europeana ca o furtuna intr-un pahar
 sa se mai gandeasca o data.

In Sibiu, oras partener in 2007, se vorbeste adesea despre Luxemburg ca despre un orasel pe care-l poti parcurge ca si cand ai merge de la gara pana in centru. Realitatea este insa total diferita.

Micul-mare oras se intinde, de fapt, pe o suprafata mai mare ca a Sibiului, strazile luxoase au o arhitectura aerisita, lipsesc cu desavarsire cartierele aglomerate, iar fiecare artera, chiar si cele de la periferie, arata precum cele din centrul marilor capitale.

Acest oras de poveste a devenit, din 9 decembrie, Capitala Culturala Europeana a anului 2007, statut de care se va bucura de unul singur pana pe 1 ianuarie, cand i se va alatura si Sibiul.

Festivitatile de deschidere au avut loc la Rotonda 1, cladire istorica aflata langa calea ferata, complet restaurata, transformata din hala pentru repararea locomotivelor cu abur, intr-un spatiu pentru spectacole. O scena imensa s-a ridicat in interiorul rotondei, iar afara s-a asternut covor rosu, pe care au pasit personalitati politice si culturale ale Luxemburgului si ale tarilor vecine Germania, Franta, Belgia.

Marele Duce Henri de Luxemburg si Marea Ducesa Maria Teresa de Luxemburg au captat intreaga atentie la intrarea lor in rotonda.

Alaturi de ei s-au aflat, in primele randuri ale asistentei de la festivitate, primarii celor doua orase – Paul Helminger, edilul Luxemburgului, si Klaus Johannis, primarul Sibiului, singurul roman care a tinut un discurs pe scena festivitatii de deschidere.
  
Mii de luxemburghezi in strada
  
Programul deschiderii a fost extrem de dens, cu evenimente in aproape fiecare loc important al orasului, create in asa fel incat sa implice cat mai multi oameni. Iar luxemburghezii au raspuns prezent intr-un numar impresionant.

Marea sarbatoare a inceput in Piata Garii, cu « Cantecul sirenelor », un spectacol pe muzica, si a continuat cu o parada care a strabatut orasul de la gara spre centru, adunand mii de locuitori intr-un convoi pulsand a bucurie, inaintand sub baloane uriase infatisand animale si figuri stranii, care pluteau deasupra coloanei, fie inaltandu-se spre cer, fie coborand pentru ca oamenii sa le poata atinge.

In centru, la final de parada, momentul de extaz al deschiderii: focul de artificii al companiei Groupe F. La Pont Adolfe, mii de luxemburghezi au asteptat cu emotie in frig, cu ochii atintiti asupra podului aflat la cateva sute de metri, ce avea sa fie baza unei explozii de lumini, din ce in ce mai spectaculos, pana ce intreaga vale a raului Petrussa a fost invaluita de fumul gros.

Spectacolul s-a terminat in aplauze, iar luxemburghezii au umplut din nou strazile si localurile, multi dintre ei purtand manusi albastre cu cerb alb, simbolul programului Luxemburg 2007, manusi impartite tuturor la colt de strada. Cerbul a fost ales simbol al anului cultural, dintre sute de variante de logo-uri, fiindca aminteste de padurile zonei si reprezinta un animal care migreaza, iar Luxemburgul are o populatie formata in urma migratiilor masive.

Spectacolele din prima seara a anului cultural s-au tinut lant, in diferite puncte ale orasului: circul « Manege » in Place des Glacis, muzica electronica, tehno, hip-hop, rock si dansuri orientale la Rotonde, concerte la Filarmonica si la centrul cultural Abbaye de Neumünster, spectacole de teatru in marile sali.

In cadrul programului pentru 2007, exista 25 de proiecte comune celor doua orase, Sibiu si Luxemburg. Unul dintre ele va lega in direct Capitalele Culturale, prin camere web si panouri de redare video amplasate in diferite locatii. Sibiul va fi declarat oficial Capitala Culturala Europeana la 1 ianuarie 2007, cand vor avea loc concerte, focuri de artificii si primele spectacole dintr-un lung sir…

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter