Lucruri amuzante pe care nu le ştiai despre actorii din Harry Potter

De Nicoleta Galeteanu, pe

Vestea şocantă despre dependenţa de alcool prematură a lui Daniel Radcliffe, dezvăluită de însuşi actor, i-a cam şocat pe fanii celei mai de succes serii cinematografice din toate timpurile.
Ca să nu rămână totuşi cu un gust amar despre idolii lor, le-am pregătit acestora şi câteva lucruri haioase despre actorii din „Harry Potter”.

Află când este premiera ultimului film din seria „Harry Potter” în cinematografele din România.

Află mai jos câteva curiozităţi haioase despre aceştia.

Rupert Grint

Roşcovanul Rupert Grint a fost un fan înfocat al seriei Harry Potter dinainte ca romanele lui J. K. Rowling să fie ecranizate, iar faptul că face parte din film îl face probabil un şi mai mare admirator.

Ca orice tânăr actor însă, Weasley nici nu visa că va prinde un rol într-un proiect aşa măreţ. Dacă te întrebai cum a câştigat actorul rolul lui Ron Weasley, ei bine, umorul a fost decisiv în cazul lui Rupert.

Ca probă de casting, Grint a trimis o înregistrare amuzantă în care îl imita pe unul dintre profesorii săi în timp ce cânta hip-hop, după un text haios compus de el.
 
Parodia a amuzat copios echipa de producţie Harry Potter, iar oferta pentru rol a venit numaidecât pentru actorul roşcovan.

Ralph Fiennes

Ralph Fiennes nu pare un nume greu de reţinut… în forma sa finală. Numele complet al celui care îl intrepretează pe înspăimântătorul Lord Voldemort este Ralph Nathaniel Twisleton-Wykeham-Fiennes.

Dacă în „Harry Potter”, masca odioasă îi ascunde şarmul său fermecător, sigur ţi-l aminteşti pe actor în rolul memorabi al ofiţerului nazist din filmul „Lista lui Schindler”. Pentru acest rol Fiennes a fost nevoit să se îngraşe. Prin urmare, actorul a pus pe el 14 kilograme, după ce a băut foarte multă bere Guinness.

Helena Bonham Carter

Faimoasă pentru stilul său vestimentar colorat şi extravagant, actriţa britanică este în schimb o prezenţă extrem de sprituală şi una dintre cele mai plăcute şi admirate actriţe britanice.

Recent, actriţa s-a despărţit de regizorul Tim Burton, cu care are doi copii, dar cei doi par în continuare un cuplu de oameni căsătoriţi.

Deşi par fericiţi împreună, gurile rele speculează motivul real pentru care cei doi s-au despărţit. Întrebată de Jay  Leno dacă mai dorm împreună, actriţa a mărturisit, mai în glumă, mai în serios, că Burton sforăie iar ea vorbeşte în somn.  „El sforăie, eu… vorbesc în somn… şi pronunţ cuvinte foarte complicate. De asta, el stă mereu cu un dicţionar sub pat”, a glumit Bellatrix Lestrange din Harry Potter.

Alan Rickman

Alan Rickman a obţinut rolul maleficului profesor Severus Plesneală numai după ce Tim Roth s-a retras din proiect. Actorul a avut mare noroc, ţinând cont că a studiat designul grafic înainte să se orienteze spre film.

Ceea ce nu se ştie este faptul că vocea sa înduioşătoare se datorează unui defect de vorbire din copilărie. Când a fost mic, actorului i-a fost strâns maxilarul, în urma unui accident, ceea ce i-a modificat vocea.

David Thewlis

Actorul David Thewlis, cel care îl joacă pe Remus Lupin în film, nu a făcut mari sacrificii ca să ajungă actor. Un talent înnăscut, Thewlis a recurs la a doua pasiune pentru a obţine cardul „equity”, care certifică faptul că activezi ca actor.
Acesta a cântat în cluburi coveruri după „Simon & Garfunkel”, un duo muzical american cunoscut, faimos în anii ’50.

Richard Harris

Rolul lui Albus Dumbledore i-a salvat relaţia veteranului actor Richard Harris cu nepoata sa, care l-a „ameninţat” că nu mai vorbeşte niciodată cu el dacă nu joacă în seria „Harry Potter”.  

Chiar dacă actorul a ajuns să joace rolul în urma unei ameninţări puerile, Richard Harris face una dintre cele mai fascinante partituri din carieră.

Foto: NorthFoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter