Locuri de poveste din România. 3 destinații de week-end pe care merită să le vezi

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 20 mai 2021, 13:08
Țara noastră are multe lucruri de oferit când vine vorba de atracții turistice. De la litoral, până la munți și dealuri, dar și cetăți, castele și multe altele.

Text de Ioana Călin.

Cu toții am auzit de Castelul Bran, orașul Sibiu, sau mănăstirea Voroneț. Unii dintre noi le-am și vizitat deja. Însă România se mai mândrește și cu peisaje fantastice, unele mai splendide decât altele, pe care nu toată lumea le cunoaște. Atât legendele și miturile pe care le au în spate, cât și unicitatea lor, fac aceste locuri să pară ieșite din cărțile de povești.

Așa cum numărul 3 este unul dintre cele mai importante și repetitive numere din majoritatea basmelor, așa și noi ți-am făcut o listă cu 3 locuri minunate pe care le-ai putea explora în realitate, într-o escapadă week-end.

Citește gratuit ediția de ianuarie a revistei Unica. O găsești AICI

Pădurea Hoia Baciu

Pădurea Hoia Baciu se află la marginea orașului Cluj-Napoca și este considerată una dintre cele mai înfricoșătoare păduri din lume. Învăluită în legende și paranormal, această pădure fascinează orice turist pasionat de fenomene stranii și aventură.

padurea hoia baciu

Numai dacă vedem câteva imagini ne putem da seama că Hoia Baciu nu este o pădure ca oricare alta. Ce este special la ea? Copacii au forme inedite, echipamentele electronice nu funcționează în mod normal aici, mușchiul de pe trunchiul copacilor nu crește spre nord, așa cum am învățat la școală, iar ciupercile, obișnuite pentru astfel de pădure, nu pot fi găsite.

Grădina Zmeilor

Grădina Zmeilor este o arie protejată, aflată în județul Sălaj, la 70 km de Cluj, fiind una dintre cele mai frumoase rezervații naturale din Transilvania. Complexitatea și forma stâncilor fac acest loc special. Legendele aduse de fiecare stâncă în parte face acest loc cu adevărat de basm. Fiecare stâncă are propria poveste și un nume inedit precum: “Căpitanul şi soldaţii”, “Dorobanţul”, “Moşul” “Horia, Cloşca şi Crişan” “Fata Cătanii”,  “Calugării” sau  “Zmeul şi Zmeoaica”.

Una dintre legende spune că mama vitregă a unei fete îndragostite de un soldat nu era de acord cu dragostea lor așa că a blestemat-o pe fată, transformând-o în stană de piatră.

gradina zmeilor

Alta, povestește despre o luptă între zmeii care au furat soarele și un tânăr fecior. Vrednicul fecior ieșind victorios, salvează soarele care se înalță spre cer eliberând o lumină orbitoare. Odată cu soarele mai este eliberată și o fată care blestemă gloata de zmei să se transforme în stane de piatră.

Castelul de Lut Valea Zânelor

Castelul de Lut Valea Zânelor se află la 40 km de Sibiu, în localitatea Porumbacu de Sus, având un peisaj care îți va tăia respirația. Castelul, devenit pensiune, este construit în totalitate din materiale naturale și are o arhitectură cu adevărat impresionantă, amintindu-ne de copilărie și de poveștile fantastice cu zâne, prinți și prințese.

castelul valea zanelor

Acesta este cu adevărat un loc de basm aflat în inima naturii unde îți poți trăi propria poveste alături de cei dragi.

Pentru o minivacanță în România, luați în considerare Cazanele Dunării, locul unde descoperi forța apelor

Dacă vreți să descoperiți frumusețile României, nu puteți rata Vulcanii noroioși

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter