Ioana Olivia Danciu, unul dintre arhitectii care a transformat salina de la Turda

De Revista Avantaje, pe

O tânără arhitectă din Cluj a avut îndrăzneala de a remodela o mină de sare şi de a o transforma într-un obiectiv turistic unic în Europa. O istorie despre modul de a construi un oraş la 100 de metri adâncime.

Ioana Olivia Danciu, arhitect

Ioana Olivia Danciu are aprope 33 de ani, dar spune despre ea însăşi că „are un suflet de 20“. Drumul ei a fost urmarea firească a unei pasiuni din copilărie, când era fascinată de magia formelor şi a spaţiului: „De când eram micuţă, visam cu ochii deschişi uitându-mă la catedrala gotică din centrul oraşului sau la elementele baroce ale caselor de pe străzile Clujului. Nu am avut ocazia să ies din ţară decât după terminarea liceului, dar până atunci m-au inspirat albumele şi revistele de specialitate, pentru care chiuleam de la orele de şcoală ca să pot merge la bibliotecă să le văd.“

A ales astfel să facă ceva mai artistic, mai apropiat de sensibilitatea din sufletul ei, o profesie „altfel“, unde creativitatea şi neastâmpărul din imaginaţia ei ăşi dau frâu liber. „Arhitectura era ca o evadare din cotidian, o aventură, şi încă a rămas aşa. Pentru facultate m-am aventurat să plec din Cluj la Bucureşti, deşi există Arhitectura şi la Cluj; apoi, la practică în Germania. Am terminat şefă de promoţie la «Ion Mincu», cu nota 10 la diploma, m-am îndrăgostit, adică eram îndrăgostită de câţiva ani, m-am căsătorit şi apoi, împreună cu Marius, soţul meu, am deschis propriul birou de arhitectură în Capitală.“

Continuarea articolului pe Avantaje.ro.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter