Începe „America Express” la Antena 1! Trupa Andre se reunește pe Drumul Aurului: „Tu când auzi de competiție, nu vezi decât marele premiu”

De Ovidiu Cojocaru, pe Ultimul update Marți, 17 ianuarie 2023, 17:22

America Express este tot mai aproape de marea premieră de la Antena 1. Reality-showul va începe pe 15 ianuarie, cu provocări intense pentru echipele concurente. Producția se mută în acest sezon pe continentul american, acolo unde 9 echipe de vedete vor lupta pentru marele trofeu.

Drumul Aurului poartă concurenții celebri de-a lungul a peste 7.000 de kilometri, prin Mexic, Guatemala și Columbia.

America Express începe din 15 ianuarie, la Antena 1

Andreea Antonescu și Andreea Bălan alcătuiesc una dintre cele 9 perechi de vedete care au trăit la intensitate maximă experiența America Express. Cele două artiste au mărturisit că previziunile lor despre ceea ce credeau că vor trăi pe parcursul reality show-ului au fost foarte diferite de ceea ce au întâmpinat la fața locului.

”Noi am crezut că putem anticipa anumite lucruri. Ei bine, nu. Nu poți anticipa nimic la America Express. Totul e surprinzător. Sunt niște misiuni cu totul neașteptate. De multe ori ne întrebăm: cine gândește probele astea?!”, a declarat Andreea Bălan,

Vedeta de la „Te cunosc de undeva!” a mărturisit că cele mai grele provocări au fost găsirea cazărilor la orele serii și autostopul, atunci când aveau nevoie de transport pe distanțe foarte lungi.

”E un reality show cu bune și cu rele. De aceea, unii dintre noi au și tot felul de reacții – care sunt reale. Aici nu poți să te prefaci. Aici îți cad toate măștile și ești pur și simplu așa cum ești tu cu adevărat!”, a punctat ea, potrivit comunicatului transmis de Antena 1.

Citește și: Care sunt cele 9 perechi de vedete care pleacă în „America Express”

Andreea Bălan face echipă cu fosta colegă de scenă, Andreea Antonescu. După ce la începutul anilor 2000 au rupt topurile cu melodiile lor, acum se vor reuni pentru a intra împreună în competiția America Express de la Antena 1.

”O să fim noi două, ne cunoaștem cu bune și cu rele. Când una dintre noi se duce pe arătură, cealaltă știe cum s-o aducă înapoi”, declara Andreea Antonescu la început, adăugând cu referire la Andreea Bălan: ”Tu, când auzi de competiție, nu vezi decât marele premiu. Punct”

Concurenții „America Express – Drumul Aurului”

Alături de Andreea Bălan și Andreea Antonescu, în competiția transmisă de Antena 1 vor intra alte opt echipe de vedete. Pe Drumul Aurului vor lupta și vor încerca să dea tot ce au mai bun pentru a putea ajunge cât mai departe în concurs, iar mai apoi să cucerească trofeul.

Iată lista completă a concurenților care vor participa la America Express:

  • Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru
  • Puya și soția lui, Melinda,
  • Cătălin Bordea și Nelu Cortea
  • Stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla
  • Jean Gavril și fratele lui, Dinu
  • Cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh
  • Gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar
  • Bie Adam, una dintre cele mai cunoscute creatoare de conținut din mediul on-line, și mama ei, Mihaela.

Citește și: Când începe America Express – Drumul Aurului. Producătorii emisiunii au făcut anunțul mult așteptat

Întreaga aventură America Express – Drumul Aurului începe la Antena 1 cu premiera maraton: duminică, 15 ianuarie, de la ora 20:00, și luni, marți și miercuri, 16, 17 și 18 ianuarie, de la 20:30.

Sursă fotografii: Antena 1

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter