IDEI DE VALENTINE’S DAY: Cele mai drăguţe localuri pentru Ziua Îndrăgostiţilor

De Sandra Sarbu, pe

Dacă până acum i-am lăsat pe ei să facă invitaţiile de Ziua Îndrăgostiţilor, e cazul să mai preluăm şi noi iniţiativa şi să-i invităm în oraş, pentru că Valentine’s Day nu este doar pentru noi, ci şi pentru iubiţii noştri. Aşa că vei găsi mai jos o listă cu 10 locuri variate în care vă veţi putea simţi bine în doi, sărbătorind iubirea:
La Belle Vie
Este o cafenea-bibliotecă, situată în zona Dorobanţi, pe strada Andrei Mureşanu numărul 27. Cu toate că zona este una cunoscută drept de „fiţe”, localul nu este deloc aşa – în schimb, veţi găsi acolo un loc relaxant, frumos, tocmai bun pentru un cuplu îndrăgostit care vrea să bea un ceai şi să mănânce o prăjitură. Preţurile sunt la nivel de Centrul Vechi şi vine în plus cu un butic vintage unde găsiţi accesorii pentru ceai şi cafea, decoraţiuni interioare, jucării şi bijuterii. În plus, îţi poţi lua şi copilaşii cu tine, pentru că la La Belle Vie vei găsi o cameră special amenajată pentru cei mici.
Simbio Café
IDEI DE VALENTINE'S DAY: Cele mai drăguţe localuri pentru Ziua Îndrăgostiţilor

O cafenea drăguţă, cu design inedit, situată pe strada Şelari (chiar vizavi de Bordello, în Centrul Vechi), care se laudă cu cafele gustoase şi vinuri asemenea, perfecte pentru o seară romantică în doi. Se laudă cu parfumuri de deserturi care în mod sigur vă vor face cu ochiul. Localul este mic, aşa că dacă vrei să faci rezervare, mai bine suni din timp.
Shift Pub
Aici puteţi gusta unele dintre cele mai bune preparate din Bucureşti. Decorul ca de poveste poate deveni oaza voastră de linişte, în timp ce savuraţi împreună un meniu delicios. În meniu nu veţi găsi preparatele din orice local, aşa că dacă vrei o cină specială, acolo trebuie să mergeţi. Şi ospătarii sunt demn de menţionat: foarte prietenoşi şi mereu la dispoziţia ta.
Energiea
Un bar urban alternativ. Energiea se află chiar deasupra clubului Expirat, unde era Whispers înainte, adică pe Brezoianu, la numărul 4. Preţurile sunt decente, la acelaşi nivel de centru. Muzica este bună, iar atmosfera este foarte plăcută şi prietenoasă. Dacă nu sunteţi un cuplu romantic sau dacă sunteţi abia la începutul relaţiei şi nu vreţi să vă simţiţi stânjeniţi cu ocazia Valentine’s Day, Energiea este un pub-ul în care vreţi să mergeţi.
Lacrimi şi Sfinţi
IDEI DE VALENTINE'S DAY: Cele mai drăguţe localuri pentru Ziua Îndrăgostiţilor

Situat pe strada Şepcari, la numărul 16, restaurantul se laudă cu reinventarea bucătăriei româneşti şi nu numai. Localul îi aparţine lui Mircea Dinescu, iar dacă aveţi noroc, îl veţi prinde şi pe el gătind acolo. Lacrimi şi Sfinţi a fost lăudat în mai multe rânduri pentru preparatele foarte bune, preparate doar cu ingrediente locale, organice. Nici decorul nu se lasă mai prejos, este un loc aerisit şi interesant, unde sigur vă veţi simţi bine.

Citeşte mai departe pe pagina următoare!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter