Gigel Ungureanu, balerin: „Cele mai frumoase sunt aplauzele de la sfârşit“
Cât de des faci repetiţii?
În fiecare zi. De la 10.00 la 14.00. De la 10.00 până la 11.00 avem studii. De la 11.30 la 14.00 sunt repetiţii. Studiile sunt exerciţiile zilnice, este o bază de dans classic, exerciţii standard care încep uşor prin a-ţi înmuia tendoanele şi a-ţi încălzi muşchii şi se ajunge până la sărituri mari. Ca să-ţi încăpzeşti tot corpul. Ca atunci când te duci la repetiţii, să poţi să faci ce vrei cu corpul tău. Pauză de la 14.00 la 17.00 şi apoi din nou repetiţii. Aproape în fiecare zi, cu o singură zi liberă pe săptămână. Iar în vară, iarăşi, măcar de două ori pe săptămână trebuie să ne antrenăm. Altfel, dacă stăm o perioadă mai lungă, trebui s-o iei de la început. Şi e foarte greu. Dacă stai o lună, în dans îţi trebuie încă o lună şi ceva să te recuperezi ca să ajungi din nou la aceeaşi performanţă.
Gigel Ungureanu în „Don Quijote”.
Care e cea mai frumoasă amintire de pe scenă?
Sunt multe. Cred că cel mai frumos lucru pe scenă e când te relaxezi la aplauzele de la sfârşit. Pentru că nu îţi dai seama, tu îţi faci rolul. Eu nu ştiu câte persoane sunt în sală. Nu mă pot uita. Îmi fac rolul şi atât. Eşti concentrat doar asupra rolului şi a tehnicii, şi a persoanelor din jurul tău, de pe scenă, ceilalţi colegi. Când s-a terminat şi primeşti aplauze e foarte frumos.
Am aflat că ai dansat şi în străinătate. Cum e publicul de acolo? E diferit?
Nu, nu. Poate e un pic mai cald. Când mergeam cu „Oleg Danvoski“ prin turnee, publicul venea mai des la balet. Poate de asta eram şi mai apreciaţi. Dar vine şi-aici. Sunt spectacole şi spectacole. Sunt spectacole care le plac şi la care aplaudă. E vorba şi de cum eşti pus în rol, şi de cum e creat acel spectacol. Dacă nu e destul de bine, publicul simte, nu reacţionează cum ar trebui.
Gigel Ungureanu în „Frumoasa din aădurea adormită”
Cum e şcoala românească de balet la momentul acesta?
La Bucureşti încă e bine. Mai sunt profesori şi mai e un standard. La Cluj, nu mai e la fel.
Ce sacrificii implică meseria de balerin?
Ai o singură zi liberă, nu poţi ieşi din meseria asta foarte des, să te duci să te relaxezi în weekend, de exemplu. Te duci acasă, mănânci, te gândeşti la balet, te duci şi faci duş, te gândeşti la balet. Orice faci, stai cu capul la meseria asta, îţi macini rolul în fiecare secundă, cu fiecare pas. Nu ne rupem niciodată de meseria asta. Apoi picioarele uzate, medicamentele, toate astea înseamnă sacrificii.
Cum ai ajuns să joci în „Simfonia fantastică“?
Eu am lucrat foarte mult timp cu Gigi Căciulenu. Am avut multe proiecte împreună. Când am început să lucrez, efectiv îmi veneau mişcările, pentru că eu trecusem prin stilul lui şi îl ştiam. Şi am învăţat destul de repede. Răzvan Mazilu e foarte bun, dar nu m-am gândit niciodată să-l copiez. Oricum, în dans, fiecare mişcare trecută prin corpul fiecărei persoane arată diferit. Pentru că fiecare îşi pune amprenta pe mişcare. Vezi asta dacă vezi acelaşi spectacol cu distribuţii diferite. Faci aceeaşi mişcare, dar e diferită trecută prin corpul fiecăruia. Şi caracterul se citeşte în mişcare. Dacă vezi mai multe spectacole, îţi dai seama de caracterul persoanei prin felul în care dansează. E foarte interesant de văzut. Dar trebuie să ştii şi persoana puţin. Şi îţi dai seama dacă e îngâmfat, de exemplu, se vede şi pe scenă. Simte şi publicul asta, sunt sigur. Cei care vin des o simt.
Ai emoţii când urci pe scenă?
Cele mai multe emoţii le am la începutul stagiunii, când n-am dansat prea mult, doar te antrenezi. În primele spectacole am emoţii. Cum spuneam, emoţiile cele mai mari le simt în dansul modern, dansul contemporan, neoclasic, unde eşti mai liber şi unde poţi să-ţi exprimi mai mult propria personalitate.
Acum în ce spectacole dansezi la ONB?
În „Tango. Radio and Juliet“, „Ana Karenina“,„Simfonia fantastică“, „Frumoasa din pădurea adormită“, „Baiadera“ şi „Corsarul“.
Foto: Christian Kostyak
Urmărește-ne pe :contrast(8):quality(75)/https://pasalau1.dev.unica.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
;'%3E%3C/svg%3E)
