Fascinaţia pentru jurnalele vedetelor

Marilyn Monroe, scriitorii George Orwell şi Agatha Christie. Le-am deschis jurnalele, portiţa către universul lor intim, şi le-am citit secretele.
Le-am aflat micile tabieturi, cum lucrau şi ce le atrăgea atenţia, cu precădere în cazul celor doi prozatori, cât de compli-caţi erau pe interior, în cazul lui Monroe. Un jurnal îţi hrăneşte pofta de a fi indiscret, de a descoperi viaţa privată a unor oameni pe care-ţi închipuiai că-i cunoşti dintr-o poză, o scriere, un film… În fond, jurnalul este un Facebook într-o variantă mai romanţată. Şi da, ca şi urmaşul lui virtual, jurnalul creează dependenţă. Revelator este „ghicitul“ omului din spatele personajului, iar „când o vedetă îşi mărturiseşte experienţele comune şi intimitatea, povestea ei devine povestea ta“, spune Carmen Moldoveanu, psihologul care a studiat jurnalele şi ne-a oferit punctul său de vedere. La o celebritate, ce poate fi mai fascinant decât această transparenţă?

Marilyn Monroe

Reconstruirea unui mit

Jurnalul. Poemele, notele intime şi scrisorile aparţinându-i lui Marilyn Monroe (scrise între 1943 şi 1962), reunite în volumul „Fragments“, se aflau în posesia Annei Strasberg, cea de-a treia soţie a lui Lee Strasberg, profesorul de artă dramatică al actriţei. La câţiva ani de la moartea acestuia, Anna a descoperit uluitoarea arhivă, îngropată în două cutii. Lee Strasberg a fost unul dintre primele personaje de la Hollywood care i-a acordat credibilitate actriţei. A îndemnat-o să facă psihanaliză, un proces chinuitor, pe care Monroe îl acceptă de dragul artei. Strasberg credea cu tărie că descifrarea subconştientului este, pentru un artist, cheia desăvârşirii. 

Strict personal. Actriţă desăvârşită, Marilyn (1926-1962), şi-a interpretat impecabil marele rol al vieţii: blonda naivă. Însă filele jurnalului său ne dezvăluie reversul medaliei: o femeie cultă, pasionată de literatură (biblioteca ei număra 4 000 de volume), cu o mare capacitate de introspecţie şi autoanaliză hiperlucidă. Aflată într-un etern carusel emoţional, aceasta-şi povesteşte eforturile de a face pace cu experienţele traumatizante (mama diagnosticată cu schizofrenie şi internată într-un sanatoriu, copilăria petrecută prin orfelinate, abuzurile sexuale, trei căsnicii eşuate). În ciuda imaginii strălucitoare, nesiguranţa ei era aproape cronică, la fel şi teama că a moştenit boala psihică a mamei. Profesional, Marilyn îşi făcuse un credo din a-şi îmbunătăţi, prin studiu,tehnicile actoriceşti, însă a trăit până la ultimul său rol cu teama că-şi va dezamăgi regizorii şi publicul.

Concluzia psihologului. „Notele lui Marilyn se focalizează în jurul stărilor sale emoţionale schimbătoare. Aceste stări sunt, de cele mai multe ori, întunecate şi influenţate de bărbaţii din viaţa sa. Totuşi, nu putem trage concluzia că dispoziţia sa generală era întunecată, deoarece mulţi oameni care ţin un jurnal îşi fac timp să scrie în el doar în momentele de singurătate şi tristeţe. Printre rânduri, ghicim o natură puternică, ambiţioasă şi neresemnată.“

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Agatha Christie

Secretele profesiei

Jurnalul. „Agatha Christie: Jurnalul secret“ e, pentru fani, modalitatea ideală de a intra în bucătăria creativă a îndrăgitei autoare de romane poliţiste. Fascinat de opera englezoaicei care l-a creat pe Hercule Poirot, literatul John Curran şi-a petrecut sute de ore descifrând şi scriind despre cele 73 de carnete-ciornă ale acesteia.
În ele a descoperit referiri la cântece şi poezii pentru copii care au furnizat de multe ori scânteia de care era nevoie pentru a crea o poveste dintre cele mai palpitante. Unul dintre cele mai vândute romane ale ei, „Zece negri mititei“, respectă versurile unei poezioare americane.

Strict personal. Parcurgându-le, a simţit că, în ciuda felului impecabil în care-şi ţesea poveştile şi menţinea suspansul, Agatha nu era deloc o scriitoare organizată. Intrigile poliţiste, variantele de începuturi şi fişele de personaje erau împrăştiate printre liste de lecturi sau cadouri. Uneori, nota idei, uita de ele şi, când le descoperea după mai mult timp, nu-şi mai amintea ce voise să-şi spună. „Haosul era mediul ei mental prielnic, care o stimula mai mult decât ordinea; rigiditatea îi sufoca procesul creativ“, scrie Curran.

Concluzia psihologului. „Stilul creativ al scriitoarei a ajutat-o să fie atât de prolifică. Îşi lăsa mintea să vizualizeze fragmente de scene, gesturi şi replici; le reorganiza apoi, ştergea unele, adăuga altele. Această fluiditate elimina blocajele şi perfecţionismul. Dacă şi-ar fi scris romanele liniar, conform unei gândiri raţio-nale, e greu de crezut că ar fi avut timp să scrie chiar şi jumătate din ce a scris.“

George Orwell

Portretul unei epoci

Jurnalul. Însemnările lui George Orwell dintre 1931 şi 1949 nu cuprind detalii despre viaţa lui intimă sau despre tehnica scriitoricească, nu abundă de metafore şi introspecţii. Sunt ale unui om ancorat mai degrabă în epoca decât în fiinţa lui. Observaţiile legate de viaţa politică şi de război sunt numeroase şi consistente, cum era de aşteptat de la cel care a scris „Ferma animalelor“ şi „1984“, dar surpriza vine din cum arată lumea văzută prin ochii săi. Sunt zile (multe) în care notează numai câte ouă au făcut găinile lui şi cum e vremea, sau în care redă cu precizia unui grădinar ce fac animalele din jur, cum arată muştele, cât pot căra furnicile, cum se coc şi cum îşi schimbă fructele culoarea, ce flori s-au mai deschis.

Strict personal. „29.12.38: Două ouă. Senin şi frumos. Am luat un porumbel mascul (4,50 franci) şi l-am pus în colivie cu porumbiţa, să se cunoască. Ea a început să-i ciugulească delicat capul, cred că-l curăţă de păduchi.“

De numeroase ori, jurnalul pare carneţelul unui jurnalist sârguincios, care notează şi chiar desenează fiecare amănunt despre oameni şi situaţii, de parcă ar urma să scrie un reportaj. Decoruri, haine, venituri, trecuturi, tristeţi, toate sunt consemnate şi fac din scrierile personale ale lui Orwell un portret al vremurilor sale.

Concluzia psihologului. „Din stilul său deducem  preferinţa de a observa cu atenţie lumea din jur. Reţinea detalii, empatiza cu oamenii, îşi punea întrebări. Evita să se retragă într-o lume interioară a ideilor şi rămânea conectat la exterior, la realitatea concretă.“

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News