Europa, bun venit exploziv la Sibiu!

De Unica.ro, pe

Aproape 50 de mii de sibieni au intampinat in strada triplul eveniment — integrarea in Uniunea Europeana, deschiderea programului Capitala Culturala Europeana si intrarea in anul 2007.
Nicicand nu a fost Piata Mare a Sibiului atat de plina si niciodata nu a rasunat de atata bucurie.

Sarbatoarea sibiana, desfasurata de-a lungul a doua zile, 31 decembrie si 1 ianuarie, a fost condimentata de muzica, focuri de artificii cum nu s-au mai vazut pe la noi si, nu in ultimul rand, de prezenta presedintelui Traian Basescu, a premierului Calin Popescu Tariceanu si a primarului sibian Klaus Johannis.

Un furnicar


Sibiul s-a transformat intr-un adevarat furnicar inca din dimineata de 31 decembrie. Intreaga zi strazile au fost mai animate ca oricand. Localnicii si turistii s-au plimbat prin centru, profitand ba de magazinele deschise, lucru neobisnuit pentru o duminica, ba urmarind pregatirile din Piata Mare.

Piata Mare a Sibiului a fost neincapatoare de Revelion, cand zeci de mii de oameni s-au ingramadit unul intr-altul ca sa ii asculte pe cei de la Phoenix si sa prinda intrarea in noul an in centrul Capitalei Culturale Europene.

Daca seara, la concertul celor de la East 17, inca mai era suficient loc, spre miezul noptii era practic imposibil sa te mai strecori in piata. Ora zero a adus valuri de sampanie deasupra multimii si focuri de artificii, lansate din Piata Mica, unde erau alte cateva mii de oameni. 

„Dupa estimarile noastre, in piata sunt circa 40-50 de mii de oameni, cei mai multi pe care i-am vazut eu vreodata”, a spus primarul Sibiului. Johannis a mai declarat ca oaspetii din Luxemburg au fost foarte impresionati de ce au vazut la Sibiu.

Festivitatile din Luxemburg, oras partener in 2007, au fost cu mult mai modeste, iar la Sibiu noaptea de Revelion era abia inceputul, deschiderea oficiala a anului cultural fiind, practic, in noaptea urmatoare.

Teatrul de foc


Pe 1 ianuarie, a fost declarata deschisa Capitala Culturala Europeana 2007. Discursurile oficiale s-au tinut la Sala Thalia, dar si in Piata Mare, unde din nou zeci mii de sibieni s-au ingramadit ca sa il vada pe presedintele Traian Basescu si sa asiste apoi la cel mai spectaculos teatru de lumini desfasurat vreodata in Romania.

Compania Groupe F a folosit doua tone de exploziv pentru spectacolul de foc care a luminat nu numai centrul, dar si cartierele Sibiului, cu o „ploaie de comete”. Nu au fost simple focuri de artificii, ci o adevarata punere in scena, cu acrobati si artisti, cuprinse de flacari colorate fiind chiar si cladirile istorice de jur imprejurul pietei, pe care erau proiectate imagini bizare…

Agenda culturala a programului Sibiu 2007 cuprinde, in acest moment, peste 220 de proiecte, continand circa o mie de evenimente din domeniile teatru, pictura, literatura, muzica, film, dans, chiar si gastronomie.

Tiparit deja in diferite variante, permanent actualizat, programul definitiv al evenimentelor culturale ale anului 2007 va fi cunoscut pe… 31 decembrie 2007! Organizatorii vor sa arate, prin aceasta gluma, ca de-a lungul intregului an se vor adauga noi evenimente, iar cele cuprinse acum in program pot suferi modificari. Este un lucru care se intampla in orice Capitala Culturala Europeana, data fiind derularea ampla a unui astfel de program.

Unica va recomanda:


Iarna    – Concert traditional de Anul Nou cu soprana Katarina Jovanovic – Serbia – 7 ianuarie, Sala Thalia   – Spectacolul „Pescarusul”, de Cehov, regia Andrei Serban – 12, 13, 14 ianuarie, Teatrul National Radu Stanca Sibiu.   – „Salve fiat romuli nepos!” – expozitie de pictura, Dumitru Gorzo – din 3 in 31 ianuarie, Muzeul Brukenthal   – Concert Scala din Milano – 25, 26 februarie, la Sala Thalia

Primavara   


– Festivalul International de Teatru – 15 mai – 10 iunie (data incerta) – spectacole in cele trei piete istorice, in sali si pe strazi
– Sibiu Jazz Festival – luna mai, Casa de Cultura a Sindicatelor
– Seara comemorativa Richard Wurmbrand – 24 martie, Cinema Arta
 – Colocviul International Emil Cioran – aprilie-mai

Vara   

– Festivalul International de Film Transilvania TIFF, 1-10 iunie – una dintre sectiunile festivalului clujean
– Festival European de Animatie – aniMOTION, iunie
– Maratonul european de poezie – iunie
– Targul Creatorilor Populari – 15-19 august, Muzeul din Dumbrava Sibiului

Toamna


– A treia Conferinta Ecumenica a Bisericilor Europene – 4-9 septembrie – posibila prezenta Papei Benedict al XVI-lea
– Festivalul si Concursul International „George Enescu” – 10-23 septembrie, Sala Thalia
– Festivalul de film documentar Astra Film Fest – octombrie
– Festivalul Uniunii Teatrelor Europene – octombrie, la Sibiu si Bucuresti
– Experienta Eului in literatura europeana din Est si din Vest – octombrie-decembrie – scriitori de Nobel invitati la Sibiu

Foto: Mediafax

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter