Elon Musk a cumpărat Twitter cu 44 miliarde dolari. Prima decizie luată de acesta

De Unica.ro, pe

Elon Musk a decis să încheie tranzacția cu Twitter. Omul de afaceri a achiziționat platforma de social media cu suma de 44 miliarde dolari.

După ce au existat mai multe scandaluri privind achiziționarea Twitter, Elon Musk s-a hotărât să încheie contractul.

Joi noapte, directorul Tesla a preluat controlul asupra Twitter și deja a luat primele decizii.

Astfel, prima decizie luată de Elon Musk a fost aceea de a concedia trei dintre directorii executivi ai platformei. Mai exact, el i-a concediat pe şeful Parag Agrawal şi pe alţi doi directori, directorul financiar Ned Segal şi directorul juridic Vijaya Gadde, notează People.

Această vânzare marchează sfârșitul unor lungi negocieri între companie și Musk, care în luna iulie anunța că intenționează să se retragă din această afacere.

Potrivit Bloomberg, Musk vrea să achite 46.5 miliarde dolari sub formă de capitaluri proprii și finanțare prin datorii pentru achiziția platformei Twitter, ce acoperă prețul de 44 miliarde dolari, precum și costurile de încheiere a tranzacției.

Elon Musk va fi finanțat de Morgan Stanley și Bank of America, care îi oferă 13 miliarde dolari acestuia, pentru sprijinirea tranzacției.

De asemenea, cofondatorul Oracle, Larry Ellison și prințul saudit Alwaleed bin Talal, au spus că vor participa cu 7.1 miliarde dolari.

Elon Musk, dat în judecată de Twitter

Musk a fost dat în judecată de Twitter în luna iuie a acestui an, după ce mogulul și-a încălcat acordul de 44 miliare dolari pentru achiziționarea platformei. Atunci, Twitter a cerut instanței să îl oblige pe directorul Tesla să finalizeze fuziunea cu suma convenită, de 54.20 dolari per acțiune.

„Se pare că Musk crede că el, spre deosebire de orice altă parte care face obiectul legii contractelor din Delaware, este liber să se răzgândească, să distrugă compania, să-i perturbe operațiunile, să distrugă valoarea acționarilor și să plece”, se arată în plângerea Twitter, conform Reuters.

În acel moment, Elon Musk a declarat că intenționează să anuleze afacerea întrucât Twitter a încălcat acordul după ce nu a răspuns solicitărilor de informații privind conturile false sau spam de pe platformă, un lucru esențial pentru performanța sa de afaceri.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter