De ce urâm? Expertul în neuroștiință Emile Bruneau are răspunsul

 De-a lungul istoriei, ura și conflictul au făcut parte din experiența umană. De la evenimente cumplite, cum ar fi Holocaustul sau genocidul din Rwanda, când ura a alimentat distrugerea în masă, până la incidente cotidiene, acest sentiment ne modelează viața în diferite moduri.

Folosind tehnici ale jurnalismului modern, investigații istorice profunde și cercetări recente în psihologie, biologie și neuroștiință, “De ce urâm” urmărește baza evolutivă a urii și impactul puternic al acesteia asupra indivizilor și societăților de-a lungul istoriei umane.

Seria-documentar din șase părți, produsă de câștigători ai premiului Oscar, Alex Gibney și Steven Spielberg, a fost difuzat în 2019 pe Discovery Channel.

Emile Bruneau, expert în neuroștiință și protagonist al unuia dintre episoade, explică mai multe despre modul în care ne putem folosi capacitatea de gândire critică, plasticitatea creierului și strategii precum educația, atenția și cooperarea pentru a ne ajuta să combatem ura.

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Cum ai ajuns să fii implicat în serial?

Se întâmpla acum ceva timp, poate cu cinci ani în urmă, am primit un script pe care să îmi las comentariile. Și l-am distrus. M-am gândit că asta este ultima dată când voi auzi de ei. Dar apoi, producătorul m-a întrebat dacă aș vrea să discutăm, am avut o conversație lungă și interesantă și cred că a apreciat faptul că am fost foarte critic. După asta, am fost implicat în discuții despre ideile pe care le aveau despre unde va ajunge emisiunea și m-au rugat să fiu unul dintre oamenii de știință implicați în episoade.

Care este exact baza științifică a urii, există cu adevărat așa-numitul circuit al urii?

Da, oamenii de știință au întotdeauna o serie de moduri de a descrie ceva. Însă, în general, perecem ura ca o neplăcere extremă sau o neplăcere extremă amestecată cu un fel de emoție morală. Mai exact, nu numai că nu îți place ceva, dar este ceva greșit din punct de vedere moral cu acel ceva. Așa este văzută ura.

În lumea mea, a oamenilor de știință care urmăresc conflictul dintre grupuri, nu s-a pus accentul prea mult sau nu a existat interes pentru încercarea de a diseca exact ceea ce este ura, în comparație cu alte emoții. În mare parte, ne-am concentrat pe momentul în care ceva asemănător apare și cum putem ajuta grupurile să treacă de animozitatea lor unul față de celălalt.

Și când apare ceva asemănător?

Ei bine, în general, copiii pot simți că le displace ceva. Este destul de clar că aceste emoții sunt acolo. Adesea sunt frustrați, dar este dificil să-ți dai seama care este sursa acelei furii sau frustrări. Și, având în vedere că fiul meu are o soră mai mare, ea fiind de obicei cea mai apropiată de el atunci când simte emoția, am impresia că de cele mai multe ori dă vina pe ea pentru ceea ce simte el. El presupune că ea este cea care stă la originea emoției lui. Și sunt curios cât de des s-ar putea întâmpla acest lucru. Oamenii simt o emoție puternică și apoi caută să vadă de unde vine aceasta. În cazul în care avem un grup țintă, este foarte ușor pentru noi să presupunem că acea emoție negativă vine din grup.

Așadar, există mai multe tipuri de ură? Sau ura este aceeași, nu contează cine este focusul ei sau de unde provine?

În ceea ce privește emoțiile, vorbim în general despre valență, care înseamnă cât de puternic simți ceva, indiferent despre ce emoție este vorba. Când vine vorba de ură, pot exista, de asemenea, diferite tipuri de emoții. La fel cum există diferite tipuri de emoții pozitive, ar putea exista diferite tipuri de emoții negative. Și este oarecum arbitrar, fie că numiți patru dintre acestea ură sau credeți că sunt lucruri complet diferite.

Pe baza experienței tale, cum putem încerca să combatem ura? Care sunt mecanismele pe care le putem folosi pentru a opri ura? Mai întâi în noi, când simțim că ar putea apărea și, de asemenea, când observăm ură în comportamentul cuiva?

Multe emoții umane ne afectează, însă emoțiile au această calitate interesantă, prin care, cu antrenament, putem dobândi un anumit control asupra lor. Astfel, în loc să le lași să te copleșească, poți ajunge să recunoași emoția, să o lași să plece și să o înlocuiești cu altceva.

La nivel personal, cred că aceasta este o tehnică folosită de societățile umane încă de la începuturi și funcționează. Deci, există un fel de „hartă” de parcurs pentru acest tip de autocontrol al emoțiilor negative.

Oprirea obiceiurilor proaste are legătură cu recunoașterea tiparelor de gândire și, de asemenea, modele de comportament, astfel încât atunci când recunoaștem acele tipuri de sentimente și emoții, putem fi conștienți de ele și să încercăm să le combatem.

Da, acesta este un mod prin care creierul uman învață într-adevăr bine – prin obișnuință. Iar dacă puteți face din recunoașterea emoțiilor pe care le simțiți un proces obișnuit și apoi să eliminați emoțiile negative odată ce le-ați recunoscut, dintr-o dată vă va fi mai simplu.

Este nevoie de mult efort și timp, dar este unul dintre modurile în care creierul uman învață. Pentru mine, un aspect cu adevărat interesant al conflictului inter-grup și al tipurilor de animozitate pe care le vedeți între grupuri este faptul că animozitatea este adesea bazată pe ideile despre celălalt grup; ce le place celorlalți oameni, cum gândește celălalt grup, care sunt intențiile lor. Deci, poate exista o emoție la sfârșit, dar emoția pare să se bazeze pe o serie de idei despre cum este celălalt grup și despre ce cred ei. Un lucru de care m-am ocupat foarte mult a fost să mă uit la acele idei și să văd care dintre acestea sunt incorecte sau cel mai ușor de contestat.

Nu este vorba doar despre învățarea prin obișnuință. Se pot învăța și printr-o singură experiență. Mie mi s-a întâmplat asta atunci când am mers să fac cercetări cu palestinieni pentru prima dată. Când am ajuns în Cisiordania și mi-am lăsat bagajele apartamentul în care aveam să stau, am început imediat să îmi fac planuri despre cum pot evada din camera aceea. În momentul acela, m-am oprit și am înțeles ce făceam. Nu întâlnisem niciodată un palestinian, nu avusesem nicio experiență personală negativă cu un musulman și totuși, aveam niște idei foarte clare despre cum sunt palestinienii. Uram palestinienii fără măcar să fi întâlnit unul vreodată. Și ce este, de fapt, interesant este că am reușit să înțeleg asta singur, să îmi dau seama că toate aceste idei mi-au fost în întregime livrate de media, din moment ce nu întâlnisem niciodată un palestinian. Astfel, am ieșit în centrul orașului ca să cunosc câțiva. Și, fără excepție, toate experiențele pe care le-am avut au fost pozitive.

În toată activitatea ta de cercetare a urii, care este cea mai remarcabilă experiență pe care ai avut-o? Dar o schimbare spectaculoasă a cuiva care ura ceva și care s-a oprit? Care este cea mai interesantă experiență a ta?         

Am trăit multe experiențe remarcabile. Cred că cea mai recentă a fost atunci când am intervievat un fost luptător al FARC în jungla Columbiană, un moment foarte important pentru mine.

Un alt lucru care s-a întâmplat acum un an și jumătate a fost că am avut ocazia să discut cu destul de mulți adepți ai supremației albilor din SUA. Aveau rădăcini bine înrădăcinate în doctrina mișcării, însă au trecut printr-un moment în care au înțeles că nu era ce trebuie, așa că au părăsit grupul, iar acum îi ajută pe alții să părăsească această mișcare. Dintre toate grupurile care sunt în conflict și toate ideologiile existente, ar putea părea că supremația albă este construită destul de mult pe ură, pe când alte grupuri, ca luptătorii pentru libertate au, de multe ori, un mesaj diferit – ei încearcă să îi apere pe cei care nu se pot apăra singuri.

Care a fost schimbarea? Ce s-a întâmplat? Ce le-a schimbat comportamentul?

Exact asta a fost și întrebarea mea pentru ei. Și ce încerc să fac acum, ca om de știință, este să înțeleg ce a determinat schimbarea și să văd dacă acest lucru poate fi atribuit unei mase mai mari de oameni. Evident că vor fi variații, dar ce mi s-a părut interesant este că mulți dintre ei au trecut printr-un moment în care au fost tratați cu bunătate atunci când nu meritau asta.

Unul dintre ei, care tocmai ieșise din închisoare, avea simbolul svasticii naziste tatuat pe tot corpul, iar primul loc de muncă pe care l-a găsit a fost la un producător de mobilă evreu. Și în prima lună de muncă a făcut câteva greșeli. Credea că, fiind evreu, șeful lui îi va tăia din salariu, dar nu a făcut-o. Din punctul meu de vedere, aceasta a fost cartea care i-a dărâmat „castelul de cărți” al ideologiei rasiste și așa a început să își pună întrebări și despre restul lucrurilor pe care le știa. Un lucru care nu s-a schimbat în mintea lor a fost rușinea. Deși în SUA, o strategie des abordată este să îi faci pe oameni să simtă rușine pentru a își schimba viziunea, iar asta este o abordare foarte contraproductivă.

Cât de conștienți sunt oamenii care urăsc de puterea pe care o au sentimentele de ură? Sau crezi că suntem complet conștienți și doar decidem să continuăm și să le arătăm celorlalți cât de nervoși suntem?

Aici sunt două răspunsuri. Primul este că mi-e foarte clar că mulți oameni care, de exemplu, comit violențe din motive politice, nu o fac din ură. Sau chiar dacă ura este una dintre motivații, nu este primară. De multe ori, oamenii sunt motivați de iubirea față de alți oameni. Dar dacă vorbim despre ură și conștiința de sine a urii, oamenii sunt conștienți de ceva ca ura fiindcă este o emoție destul de puternică. Ca și în cazul altor emoții puternice, de multe ori este dificil să îi atribui originile exacte. Poți fi foarte nervos și să crezi că ești nervos pe ceva, dar să nu îți dai seama că motivul pentru care ești nervos este cu totul altul.

Odată ce ai o anume construcție ideologică, unul dintre lucrurile pe care aceasta le face este să te lase să îți agăți toate emoțiile negative de ea. Este o schelă de credințe care stau în spatele unor lucruri oribile și de care emoțiile pot fi agățate foarte ușor.

Referitor la empatie, până unde crezi că expunerea continuă la povești și imagini dureroase a întărit oamenii și, eventual, i-a făcut să fie mai puțin empatici?

Există un concept numit „compassion fatigue”. Și, de asemenea, există un concept în neuroștiință asociat în general cu animalele, numit neajutorare, conform căruia, dacă cineva este pus în mod repetat în situații triste, epuizante din punct de vedere emoțional, fără posibilitatea de a ieși din ele, se ajunge în niște situații dezolante, în care te poți simți blocat, prins în ele.

Este o diferență în a auzi vești proaste și a auzi vești proaste în mod repetat și a nu avea nicio posibilitate de a schimba nimic. Și asta poate fi un motiv – empatia este un proces motivat. Ne poate părea rău pentru cineva și putem ajunge la lacrimi sau putem să nu simțim nimic și să nu fim motivați să facem nimic.

Ce sfat oferi oamenilor ca să rămână pozitivi, atunci când suntem bombardați de atâtea știri negative.

Eu pot vorbi doar pentru mine. Eu rămân incredibil de optimist și, din punctul meu de vedere, acest optimism vine din faptul că am învățat multe despre creier și am înțeles că suntem programați la un număr de predispoziții care ne pun în conflict cu alte grupuri, să gândim totul nu doar în termeni de eu și tu, dar și în termeni de noi și ei. Deci, să ne gândim în termen de grup, să favorizăm grupul din care facem parte și să defavorizăm alte grupuri.

Dar asta nu este singura moștenire evoluționară pe care o are creierul nostru. Mai mult decât atât, aceasta este realitate biologică pe care creierele noastre sunt făcute să o schimbe. Știți ce fac micile proteine din creier responsabile de comunicarea celulelor nervoase? Am aflat că acestea formează o sinapsă, un grup de proteine diferite, statice, aliniate și organizate. Dar atunci când am condus cercetarea, fiecare sinapsă era într-o mișcare continuă. Șoarecele putea fi complet anesteziat și sinapsele lui se mișcau în continuare, iar motivul pentru acest haos este faptul că sinapsele erau pregătite de schimbare, pregătite să devină mai puternice sau mai slabe.

Și așa am învățat că prin întărirea sau slăbirea conexiunilor dintre celulele din creier noi, oamenii, nu suntem doar capabili să ne schimbăm, ci suntem programați să facem asta. Coroborat cu faptul că multe dintre ideologiile care duc la conflicte par să stea pe un teren nesigur. Pentru mine, asta înseamnă că dacă găsești cartea potrivită pe care să o iei din castel, poți dărâma rapid toata structura. Am mai observat și că intervenții foarte simple ale oamenilor pot avea un impact puternic pe termen lung asupra a cum sunt văzute grupurile marginalizate ca rromii sau musulmanii, și asta îmi dă foarte mari speranțe.

Mă gândeam la cuvântul ură și la interesul pe care îl stârnește în oameni. De ce crezi că ura este atât de fascinantă pentru oameni poate, uneori, mai mult decât iubirea?

Cred că o parte se datorează unor oportunități politice. Este foarte ușor să ai parte de suport în lupta cu un dușman care te urăște. Nu poți face foarte multe pentru asta și dacă este cu adevărat vorba despre ură, trebuie să lupți.

Dacă cealaltă parte te urăște pur și simplu, fără a avea vreo motivație pentru care se luptă cu tine, atunci nu este necesară atât de multă muncă în a justifica războiul contra altui grup.

Sursa foto: Discovery Channel

S-ar putea să te intereseze și:

Psiholog: Instagram poate duce la depresie și anxietate

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News