Există sau nu miracole?

De Nicoleta Galeteanu, pe

Dezastrele naturale din ultimii ani au făcut, de-a lungul timpului, sute de mii de victime şi au transformat radical viaţa altor milioane de oameni, zdruncinând ireparabil făgaşul…
… firesc al vieţii de până atunci.

Cutremure devastatoare, valuri ucigaşe sau tornade terifiante sunt dezastre care au lovit cu putere de secole oraşe întregi, au luat ca jertfă mii de vieţi şi au lăsat în urmă oameni înspăimântaţi şi îndureraţi.  
 
În pofida acestor calamităţi sumbre, există însă şi remarcabile poveşti despre oameni care au supravieţuit, în timp ce nu mai exista nicio speranţă pentru ei.
  

Minunile au loc zi de zi

Deşi de proporţii incredibile, cutremurele recente din Haiti au lăsat în mod surprinzător în urma lor şi supravieţuitori.

După opt zile de căutări, Monley Elize, un băieţel de cinci ani, a fost scos în viaţă de sub ruinele din Port-Au-Prince. Acesta a fost descoperit de unchiul său care căuta cadavrele rudelor sale. Aflaţi toţi în acelaşi apartament, părinţii şi fraţii lui Monley au fost găsiţi morţi, el fiind singurul care a reuşit să reziste în mod miraculos.

Un caz similar s-a întâmplat în urma tragediei din 2005, după valurile seismice care au măturat aproape întreaga Indonezie. Şi aici, supravieţuitorii au confirmat faptul că miracolele există.
 
Tengku Sofyan, un pescar indonezian a reuşit să supravieţuiască miraculos, rezistând pe ţărmurile provinciei Aceh, timp de trei zile  într-o barcă în derivă.
 
Tot în timpul catastrofei din Asia de Sud-Est, Melaweti, o femeie în vîrsta de 23 de ani, a plutit în derivă timp de cinci zile în apele Oceanului Indian, după ce valurile seismice o luaseră din faţă casei sale. Deşi avea răni foarte grave la picioare şi era extrem de slăbită, aceasta a supravieţuit agăţată de trunchiul unui palmier sago şi a fost reperată în apele din largul provinciei Aceh.
 
De cele mai multe ori, miracolele sunt instantanee şi imposibil de explicat ştiinţific, însă rezidă totuşi misterul sub care se întamplă.

Există un anumit secret de supravieţuire în astfel de situaţii incontrolabile? Ne poate ajuta credinţa, norocul sau acesta ne este destinul? De ce unii mor, în timp ce alţii supravieţuiesc?

Totul se întâmplă doar la nivel psihic?

Din perspectivă ştiinţifică, o astfel de întâmplare fericită nu stă sub semnul norocului, ci este „dictată” de un mecanism de apărare înnăscut şi de capacităţile de reacţie inconştientă a fiecărei persoane. Astfel, din punct de vedere psihologic, subiectul poate fi abordat din perspectiva psihotraumatologiei, ne explică psihologul Radu Filip.

„Se pune problema identificării mecanismelor de <coping> pe care le-a folosit persoana respectivă, la ce mecanisme de apărare a apelat psihicul în situaţia respectivă de criză, traumatizantă”, spune specialistul. 

În acelaşi timp, este posibilă şi o reacţie de tipul „numbing”, spune psihologul, în cazul cărora se produce o anestezie emoţională. „La astfel de situaţii, cum sunt cele cauzate de fenomene naturale catastrofice, pe lângă reacţiile de tipul „luptă sau fugi” pot exista şi reacţii de dedublare, de depersonalizare – când persoana asistă din afară la ceea ce se întâmplă”, explică acesta.

În cazul unor situaţii critice prelungite, apare şi fenomenul de disociere sau dedublare a personalităţii, atunci când persoanele sunt puse în ipostaza de spectatori, încercând să se sustragă realităţii. Totodată, apare şi instinctul inconştient de a a ne creea autosugestiv o realitate mai uşor de suportat.

„Cu cât este mai lungă perioada de supravieţuire într-o situaţie critică, cu atât mai mult trebuie să ne gândim la fenomene de „suspendare” ale realităţii obiective, şi la construirea unei realităţi mai uşor de acceptat în momentul respectiv. Fireşte, după o astfel de experienţă se pune problema dezvoltării unor tulburări anxioase cum ar fi tulburarea de stres posttraumatic sau stresul acut”, explică specialistul.   

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter