Concertele anului 2019 din România

De Oana Savin, pe Ultimul update Joi, 03 ianuarie 2019, 14:31
Anul 2019 se anunță a fi unul extrem de bogat în concerte, astfel că nu vei avea prea mult de așteptat pentru a te bucura de muzică bună și artiști iubiți și admirați la nivel internațional.

Nume grele ale industriei precum Bon Jovi, Metallica, Ed Sheeran, Godsmack, Lenny Ktavitz sau Andre Rieu, vor urca pe scenele din România în acest an.

Genul rock

Fanii muzicii rock vor avea un an plin de evenimente pentru că cei mai iubiți artiști vor invada scenele românești.

Trupa de rock americană Bon Jovi revine în România, la şapte ani după un prim show, pentru a susţine un concert în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, pe 21 iulie. Concertul promovează cel mai recent album, „This House Is Not For Sale”, din istoria trupei de peste trei decenii, ce se anunţă punctul de plecare pentru o nouă eră muzicală semnată de Jon Bon Jovi şi colegii săi.

În acelaşi loc, în ziua următoare, este rândul trupelor britanică The Cure şi irlandeză God Is An Astronaut să încânte fanii români.

În peste 40 de ani de activitate muzicală, The Cure – una dintre cele mai populare trupe de rock alternativ din lume la începutul anilor 1990, autoarea unor hituri precum „Friday I’m In Love” – a avut vânzări de peste 27 de milioane de albume și a fost o sursă de inspiraţie pentru multe grupuri celebre.

Metallica aduce la Arena Naţională din Bucureşti, pe 14 august, noul său album, „Worldwired”. Concertul este deja sold out.

Veteranii de la Slayer îşi iau la revedere de la fanii români cu un concert live, din turneul de adio anunţat la începutul anului 2018. Trupa americană de thrash metal Slayer va concerta la Arenele Romane din Bucureşti pe 10 iulie.

Mai au programate în România concerte trupa britanică Status Quo, care revine în ţara noastră pentru a susţine un concert la Arenele Romane din Bucureşti, pe 26 august, dar şi americanii de la Godsmack, ce au programate în acelaşi loc două show-uri, pe 31 martie şi 1 aprilie.

Celebrul cântăreţ de muzică rock Lenny Kravitz va concerta la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca pe 6 mai, iar show-ul face parte din turneul de promovare a noului său album, „Raise Vibration”.

De asemenea, trupa de heavy metal americană Disturbed va concerta în premieră în România, la Arenele Romane din Bucureşti, pe 27 iunie, iar legendara formaţie rock Whitesnake revine în România, pentru a susţine un concert pe 1 iulie, la Arenele Romane, în cadrul noului său turneu mondial, Flesh & Blood World Tour.

Actorul David Duchovny, starul serialelor „Dosarele X” şi „Californication”, va concerta alături de trupa sa la Sala Palatului din Bucureşti pe 10 februarie. Show-ul face parte din turneul european Every Third Thought şi promovează cel de-al doilea album rock al starului.

Ed Sheeran ajunge la Bucureşti

Artistul britanic Ed Sheeran va susține un concert pe Arena Națională din Capitală pe data de 3 iulie, ca parte a turneului mondial pentru promovarea albumului „Divide”.

Genurile indie şi alternative

În februarie sunt anunţate două concerte ale formaţiei britanice de alternative music IAMX. Astfel, pe 13 februarie, este programat un concert la Clubul Form din Cluj-Napoca, iar, pe 15 februarie, unul în clubul Quantic din Capitală.

Cântăreţul britanic Tom Odell, obişnuit cu publicul de la festivaluri vine la Bucureşti pentru un concert programat la Arenele Romane pe 16 februarie.

Cea de-a noua ediţie a festivalului Summer Well va avea loc în perioada 10 – 11 august, pe acelaşi Domeniu Ştirbey de la Buftea, iar în line-up au fost deja anunţaţi The 1975, Tender, Pale Waves, Maribou State, Black Honey, The National.

Genul Clasic

Soprana britanică Sarah Brightman va concerta în România pe 21 octombrie, la Sala Palatului din Bucureşti, şi pe 22 octombrie, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, show-urile fiind incluse în turneul său mondial „Hymn”. În vârstă de 58 de ani, Sarah Brightman, o pionieră a genului „classic crossover”, este considerată una dintre sopranele cu cele mai mari vânzări din lume.

Tenorul italian Alessandro Safina revine în România cu un show programat la Sala Palatului din Bucureşti pe 17 februarie.

Luna martie îl aduce la Bucureşti şi pe Richard Clayderman, într-un spectacol care, potrivit organizatorilor, include elemente ale celor şapte arte. Concertul va avea loc la Sala Palatului, pe 20 martie.

Violonistul şi dirijorul olandez André Rieu va concerta în premieră la Cluj-Napoca, la BT Arena, în perioada 4 – 6 aprilie.

Chitaristul şi compozitorul britanic John McLaughlin revine la Bucureşti, cu proiectul 4th Dimension, într-un concert care va avea loc pe 10 aprilie, la Sala Palatului.

Muzica retro

C.C. Catch şi Ace of Base se numără printre artiştii care vor susţine recitaluri la complexul Romexpo din Bucureşti, între 21 şi 23 iunie, în cadrul festivalului Forever Young, dedicat muzicii retro. Printre vedetele care au confirmat deja participarea la Forever Young se mai numără Ice Mc, Milli Vanilli, Baccara, Arabesque, Mr. President şi Captain Hollywood Project.

De asemenea, Thomas Anders & The Modern Talking, Dire Straits Experience, Dr. Alban, Hermes House Band, Lou Bega, Turbo B feat. Snap sunt numele anunţate pentru diMANSIONS Festival 2019, un eveniment muzical nostalgic ce are loc la castelul Mikó din Olteni, Covasna, în perioada 14 iunie – 16 iunie.

Electric Castle

Florence + The Machine, 30 Seconds to Mars şi Bring Me the Horizon sunt capetele de afiş ale ediţiei din 2019 a festivalului Electric Castle, care va avea loc în perioada 17 – 21 iulie, la Bonţida.

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter