Concerte şi petreceri în weekend

De Nicoleta Galeteanu, pe

O seară de jazz, un moment comic sau o petrecere liniştită, opţiunile de distracţie în aceste zile te îndeamă la odihnă şi recuperare după programul exploziv de săptămâna trecută de la Sonisphere.
Sonisphere.

Dacă preferi totuşi un ritm mai alegro, atunci fă o plimbare la Ploieşti, care este în mare distracţie odată cu deschiderea Summer Jam Fest 2010.

Începând de vineri, de la ora 17.00, în pădurea Păuleşti, la câţiva kilometri de oraş, festivalul de muzică îţi serveşte jazz, electro, dancehall, funk, hip – hop, reggae şi continuă în toate genurile posibile, ca să fie pe gustul tuturor.

Printre cei care vor evolua pe scenele Summer Jam se numără Eeast Roots Connection – trupă de reggae, drum and bass, dubstep, ragga -, Cuantune – o trupă nouă de nu-jazz -, Dj Dox sau Blanoz – hip-hop şi electro. Biletul costă 120 de lei pentru trei zile pline de muzică.

Pentru cei care nu părăsesc Bucureştiul, propunem o plimbare la Villa Rodizio, pentru a asculta o trupă de exceptie şi un melanj seducător de jazz, chill, lounge şi evergreen, adică Daniel Lazar Band. Concertul este programat astăzi, pentru ora 21.00.

De la 21.00 însă, Arenele Romane te cheamă la un concert aniversar, căci The Mission a împlinit 10 ani de voie bună şi muzică de calitate. Şi ca să confirme, îi vei asculta pe Simian Mobile Disco, Tiga, Dubfire, Moderat şi The Model, la preţul de 40 sau 60 de lei, pentru cine cumpără biletul la intrare.

Tot vineri, pe cei de la Les Elephants Bizarres îi poţi asculta cântând în Elephant Pub & Live Music, începând cu ora 22:00.

În club Tago Mago, iubitorilor de folk şi jazz, sau melodramatic pop, trupa Nebuloasa le-a pregătit muzica lor spaţială, melodioasă şi visătoare, în timp ce Robin And The Backstabbers le propune fanilor rock exact ce aşteaptă. Intrarea costă 15 lei, iar show-ul începe la ora 21.00.

Sâmbătă, micul Big Mamou te cheamă să asişti la un fenomen spectaculos, asemeni celui din Siberia, căci Tunguska vor fi cei care îşi vor face apariţia pe scena clubului, de la ora 22.00.

Pentru exerciţii vocale, clubul Plach – Friends&Coffee (bulevardul Dacia) te cheamă la Karaoke Night, de la 21:00, dar dacă nu eşti tocmai artistă, ascultă-i pe The Amsterdams în club La Scena, care te aşteaptă aici începând cu ora 22:00, cu post punk, power pop şi indie.

Duminică, trăieşte visul american alături de cele peste 300 de milioane de locuitori care sărbătoresc Ziua naţională a Statelor Unite ale Americii pe 4 iulie.

Cu acest prilej, dar fără a fi un simpatizant al Americii, îţi recomandăm la fel ca „Bocancul Literar” să mergi în Mojo Music Club la o nouă ediţie „Pariu pe Prietenie”. De la ora 18:00, vei asculta lecturi proprii de Mihai Antonescu, Sorin Despot şi Catia Maxim.

Apoi, membrii Gashkademiei de Folk, Puiu Creţu, Teddy Tudoroiu şi Dan Caramihai, vor fi responsabili cu voia bună.

Şi ultima zi din săptămână aduce câteva concerte demne de menţionat şi de ascultat.

Încă din zori, de la 10, în Tago Mago asculţi muzică acustică improvizată, la prânz, de la 14.00, Nightlosers se fac auziţi în club The Brick, iar Green Hours, Jazz for Fourth of July mai încheie  spectaculos o zi din săptămână, cu Florin Răducanu (pian) şi Mihai Sebastian (saxofon). Nu rata începutul, de la ora 20:00.

Foto: Shutterstock 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter