Apologia răului cu Vlad Ivanov

Se fac zece ani de când Vlad Ivanov (47 de ani) îl interpreta magnific pe domnul Bebe, felcerul de ocazie din capodopera lui Cristian Mungiu, „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile“. Seria personajelor odioase a cunoscut un nou vârf anul trecut, când l-a interpretat pe Samir, contrabandistul/criminal cu sânge rece din filmul „Câini“ al lui Bogdan Mirică, pentru care a fost recompensat cu premiul Gopo pentru Cel mai bun actor în rol secundar. Vlad Ivanov este la fel de credibil în rol de polițist, preot sau, pur și simplu, în cel de cetățean cu frustrări majore (vezi „Poziția copilului“, de C.P. Netzer) – el știe să îmbrățișeze personajul până la ultima lui celulă și să-l redea cu o fidelitate aproape ireală, fără a se confunda vreo clipă cu el. Unul dintre cei mai buni actori români ne explică felul în care își construiește relația cu personajele sale, cum acestea iau naștere și mor, care e matematica actoricească din spatele lor, ne vorbește despre sensibilitatea emoțională de care dispune un artist și despre felul în care știe s-o folosească pentru a crea și a reda stări veritabile.

Cum abordați lucrul cu personajele dv.?

Acum e o ofertă destul de bogată. În primă fază, iei scenariul și vezi dacă rezonezi cu personajul, dacă poți să faci ceva cu el. Important e să fii onest ca actor, să vezi dacă-ți face plăcere să-l interpretezi. Dacă nu, lasă-l altuia, pentru că e loc destul pentru toată lumea. După aceea încep discuțiile cu regizorul, să vezi cam ce-și dorește el de la personajul tău. Îmi plac foarte mult regizorii care se consultă cu actorii și construiesc împreună un crochiu al personajului. Eu am ales de foarte multă vreme, de opt-nouă ani, să fiu freelancer și condiția de bază este să poți alege. Asta îmi place foarte tare, nu sunt condiționat de nimic. Mi s-a întâmplat să renunț la proiecte dacă nu erau pe gustul meu sau dacă mai făcusem acel gen de personaj și era nevoie de o pauză.

S-a întâmplat să vă trădeze vreodată vreun personaj? Să nu mai credeți în el?

Nu, să ne înțelegem, actorul trebuie să-și păstreze foarte bine buletinul la el, să știe că joacă un personaj și, astfel, n-are cum să te trădeze personajul, că ar însemna să existe fizic. Poți tu, ca actor, la un moment dat, să nu mai ai inspirație, poate, să crezi că-l ai în mână și, dintr-odată, să nu mai funcționeze resorturile pe care tu credeai că le-ai găsit. De aceea regizorul trebuie să fie lângă tine și să încerce să te readucă pe calea cea bună. Mi se întâmplă să simt foarte puternic sau mai puțin puternic un personaj, dar, în clipa în care l-am prins și simt că aș putea să fac ceva din el, cu siguranță îmi face plăcere să-l joc.

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Iubiți anumite personaje mai mult decât pe altele?

Ideal ar fi să lucrezi cu intensitate maximă pentru construcția unui personaj. Dar diferă, ca și în viața de toate zilele, îți place o mâncare mai mult decât alta. Cred că plăcerea asta se găsește și cu timpul și mie îmi place cel mai mult munca de a aduna datele personajului – felul lui de a vorbi, de a tăcea, de a se mișca, de a gesticula, de a se îmbrăca –, iar toate lucrurile astea se întâmplă în fiecare clipă a vieții unui actor. Nu există un program. M-a întrebat odată cineva cât îmi ia să construiesc un personaj și i-am spus: „De luni până vineri, între 12 și 14, și în weekend, că am mai mult timp li­ber, între 12 și 15“ și a răspuns „Serios??“ Nu ai cum să ai timp delimitat. Mi se întâmplă să merg pe stradă și să văd un om care stă într-un fel și să-mi atragă atenția, pentru că eu am mereu personajul în cap și sunt atent și deschis la multe lucruri pe care le pot folosi ulterior. Pot să adun tot timpul date despre personaj, dar trebuie să ai des­chiderea asta foarte mare.

Vlad Ivanov, în filmul „Câini“ (2016)

Cum lăsați personajul să vă cuprindă și cum vă părăsește apoi?

Asta e o chestie foarte importantă – de a aduce la tine personajul și de a scăpa de ener­giile lui, pentru că noi lucrăm cu emoția personajelor, cu energiile lor. Fiecare actor are felul lui de a se aduna. Ușor, ușor, trebuie să scapi de lucrurile tale civi­le, care nu sunt din filmul ăla, ca să poți intra în starea cea mai bună a personajului. La asta lucrează și regizorul. Mungiu spune foarte frumos: „Niciodată nu m-am arătat dezamăgit de actori“. Se întâmplă la filmări să te încurci, să uiți replici și e important ca regizorul să știe să te pună în starea cea mai bună, ca tu să poți să livrezi ce e mai bun din tine pentru personaj și, implicit, pentru film.

Care ar fi cea mai importantă trăsătură a unui actor?

Caracterul unui actor e foarte important. E important ca acesta să nu-și piardă mințile, să fie acolo în slujba scenei, nu trebuie să înceapă să aibă în cap numai gânduri de covor roșu și de premii etc., pentru că atunci s-ar pierde foarte mult. Sigur, nu pot să fiu ipocrit, îmi place foarte tare când merg la un festival și, dacă filmul mai ia și un premiu, este minunat. Dacă, în clipa în care începi să filmezi, te gândești numai la asta, înseamnă că ceva e mort în tine și n-o să mai reușești să faci nimic. De-asta sunt și castingurile. Sunt destul de mulți actori care refuză să mai vină la castinguri, spunând că ei deja sunt cunoscuți și regizorii ar trebui să știe deja ce pot ei. Este cum nu se poate mai greșit. Regizorul te cheamă la casting pentru că, alături de alți doi-trei colegi de platou, vrea să vadă cum se armonizează energia tuturor, vrea să vadă ce fel de om ești, pentru că poți fi un actor minunat, dar să ai probleme de caracter și să creezi o atmosferă urâtă pe platou.

Vlad Ivanov, la filmările pentru „Câini“, alături de Gheorghe Visu și de regizorul Bogdan Mirică

Au fost roluri scrise special pentru dv.?

Da, și asta mă măgulește foarte tare. Mi s-a spus „Am scris pentru tine“ sau, cel mai frumos, „Am scris cu tine în cap“. La noi se obișnuiește – și e foarte frumoasă chestia asta – ca regizorii să-și scrie scenariile – ei știu foarte bine ce au în cap și știu la filmare ce vor de la tine. Discuțiile cu regizorul înainte de filmare sunt foarte, foarte importante și necesare.

Undeva scria că sunteți „Cel mai bun actor rău“.

Chiar dacă am interpretat mai mult roluri negative, ele sunt extrem de diferite. Nu accept niciodată să joc un personaj care e liniar ca stare, ca ritm, nu, nu mă intere­sează, pentru că nu aduce nimic în economia filmului și nu-mi provoacă mie, Vlad, o curiozitate. Accept personaje indiferent de lungimea partiturii – principale, secundare sau doar o apariție, cum a fost și în filmul lui Netzer – „Ana, mon amour“ sau în „Poziția copilului“, secvențe-cadru de cinci-șase minute, care rămân în memoria spectatorului și sunt esențiale în film. Le aleg doar dacă mie, Vlad, îmi spun ceva și dacă îmi trezesc o curiozitate, dacă mă incită.

Un personaj pozitiv e la fel de ofertant?

Da, dar nu știu de ce, cele negative parcă rămân în memoria spectatorului altfel. {i eu îmi pun întrebarea asta, de ce răul atrage mai mult. Nu știu. Dar încerc întotdeauna ca, atunci când joc personaje în mare negative, să le găsesc și o latură bună, să le salvez, practic… Vreau să le fac cât mai complexe, caut resorturi interioare extrem de fine, nu lucrez niciodată în tușă grosieră.

Observați natura umană îndeaproape…

Da, face parte din munca mea. Actorul trebuie să fie și un fin psiholog și să cunoască psihologie. Eu am studiat psihologia și îmi face mare plăcere să studiez natura umană. |n toate drumurile mele prin lume, în aeroporturi, în special, stau la o cafea, la o bere și mă uit la oameni, pur și simplu. Este un spectacol fascinant – toate lucrurile astea le stochezi într-un fel de bibliotecă interioară și, în clipa în care ți se oferă un personaj, ai ce să accesezi. E ca pe internet, fiecare are un Google interior și poți accesa anumite trăsături. Actorul trebuie să aibă o bogăție interioară imensă. Dacă ești un om căruia nu i s-a întâmplat nimic, care nu a suferit, care nu s-a bucurat în viață, nu ai cum să dai naștere unor personaje credibile.

Sunt roluri pe care le așteptați, personaje neidentificate?

Nu. Sunt actori care visează să-i joace pe Hamlet sau pe Othello. Nu, pur și simplu, îmi place să joc în spectacole și filme cu actori foarte buni și, în felul ăsta, se nasc proiecte cu substanță. Nu mai vreau să pescuiesc în apă mică. Îmi plac proiectele de anvergură.

Vă place să mergeți la festivaluri, cum e?

Anul trecut a fost foarte bun pentru mine, am avut două filme în competiția Palme D’Or și unul la Un Certain Regard și numai lucrul ăsta spune ceva de lipsa complexului. Lucrez destul de mult timp în afară și destul de multă lume mă știe, mă bucur că ajungem la festivaluri cu filme, lucrul ăsta nu mă complexează și nici nu mă face să fiu infatuat.

Citește și – Vedete la premiile Gopo 2017

Citește și – Bogdan Mirică: „Filmul “Câini” a pornit de la un tip de fascinație față de violență“

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News