Animalele, surogate pentru căldura umană

Animalele noastre de companie, deşi ne sunt apropiate, sunt foarte diferite de noi, iar modul nostru de a reconcilia diferenţele fundamentale este de a atribui îmblăniţilor trăsături umane.
Căţei, pisici, păsări, rozătoare, reptile sau peşti, animalele sunt prezente într-un număr mare de locuinţe ale românilor. De la pensionarii singuri care se lasă târâţi la plimbare de un pechinez ca motiv de a mai ieşi din casă la celebrităţile care umblă cu un animăluţ mic şi pufos ca accesoriu, este clar că animalele răspund nevoii noastre de acceptare necondiţionată, genul pe care nu îl găsim mereu la apropiaţii noştri umani.

Antropomorfizarea sau cum ne apropiem de ceva fundamental diferit

Un sondaj din 2008 a arătat că 98% dintre oameni vorbesc cu animalele, chiar şi cei care sunt ostili acestora. A vorbi cu animalele este o dovadă clară a antropomorfizării, care presupune atribuirea de motive, raţionamente şi trăsături umane animalelor în scopul de a ni le apropia. Este adevărat că animalele depind de noi când vine vorba de adăpost şi hrană, însă şi noi depindem de ele în mod subtil.

O cercetare întreprinsă de medici japonezi a constatat că nivelul oxitocinei (hormonul afectivităţii şi al legăturilor emoţionale) creşte în momentele în care oamenii îşi privesc câinii sau pisicile în ochi.

Animalele nu au personalităţi şi identităţi, aşa cum le atribuim noi, spun cercetătorii. Evoluţia şi necesitatea supravieţuirii determină schimbări în comportamentul animalelor care le permit să se adapteze situaţiilor cu care se întâlnesc.

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Totuşi, în urma interacţiunii cu omul, animalele împrumută din caracterul şi trăsăturile acestuia. Cine nu a văzut câini care seamănă cu stăpânul până în punctul în care te întrebi cine a schimbat pe cine?

Antropomorfizarea funcţionează în ambele sensuri. Dacă putem să le atribuim animalelor însuşiri ca drăgălăşenia, inteligenţa etc, putem să le suspectăm la fel de bine de intenţii rele şi de conştiinţa a ceea ce fac.

Astfel, un om care îşi bate câinele fiindcă presupune că a făcut ceva intenţionat îl antropomorfizează la fel de mult ca pensionara care îi tricotează pechinezului un pulovăraş albastru, ştiind că „băieţelului o să-i placă”.

Ce spune aceasta despre noi? Că nu suntem echipaţi pentru a accepta uşor diversitatea şi pentru a o face, încercăm să asemănăm totul cu noi înşine. Că în încercarea noastră de a controla lumea în care ne mişcăm, ne găsim adesea singuri şi avem nevoie de compania cuiva care să nu ne judece şi să nu ne mustre.

Foto: Shutterstcok 

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News