Notice: Undefined offset: 0 in /var/www/pasalau1.dev.unica.ro/site/wp-content/themes/unica-clean/single.php on line 52

A evadat de la Alcatraz și le-a trimis polițiștilor o scrisoare, după mai bine de jumătate de secol

De Andreea Catrina, pe Ultimul update Miercuri, 18 aprilie 2018, 15:13

O scrisoare misterioasă a redeschis un caz de urmărire generală, vechi de jumătate de secol. Află fascinanta poveste a unor deținuți de la Alcatraz, care au încercat să evadeze cu ajutorul unei plute improvizate din pelerine de ploaie!

Alcatraz, închisoarea din care nimeni nu scapă

Alcatraz este una dintre cele mai cunoscute închisori din lume. Aflată pe o insulă, în dreptul golfului San Francisco, Alcatraz a fost considerată mulți ani drept cea mai sigură închisoare din lume. De-a lungul timpului, conform arhivei penitenciarului, 36 de oameni au încercat să evadeze de acolo, dar niciunul nu a reușit sau a murit încercând să facă asta.

Cu toate acestea, sunt multe cazuri misterioase legate de această închisoare, iar unul dintre acestea este cel al fraților John și Clarence Anglin, împreună cu complicele lor Frank Morris, care ar fi evadat în 1962, fără a fi prinși ulterior. Povestea lor s-a transformat și într-un film regizat de Clint Eastwood, din 1979, intitulat chiar „Evadare din Alcatraz”.

John Anglin, evadat de la Alcatraz

John Anglin

În ciuda evadării, ei au fost declarați morți de către autorități, pentru că Morris, complicele lor, intenționa să-i ducă la mal, departe de Alcatraz, cu o plută improvizată, făcută din pelerine de ploaie umflate. Polițiștii au găsit pluta la un moment dat, dar văzând în ce stare era aceasta au fost siguri că niciunul nu supraviețuise.

Clarence Anglin

Clarence Anglin

Sigur că urmașii familiei celor doi s-au lăudat de-a lungul anilor cu evadarea lor, dar pentru că oficialii îi credeau morți, nimeni nu a crezut această poveste de familie cu iz senzațional. Până într-o zi, când lucrurile s-au schimbat.

Scrisoarea care vrea să facă lumină într-un caz vechi de jumătate de secol

Recent, o televiziune din California a obținut o scrisoare trimisă departamentului de Poliție din San Francisco, în 2013, scrisoare care a dus la redeschiderea cazului fraților Anglin, din 1962. Expeditorul scrisorii era nimeni altul decât John Anglin, care mărturisea că evadarea fusese un succes. În aceeași scrisoare, el a dezvăluit faptul că fratele său, Clarence, a murit în 2011 și că bărbatul care i-a ajutat să evadeze cu pluta aceea improvizată din pelerine de ploaie, Frank Morris, decedase din 2008.

Frank Morris, complice la evadarea din Alcatraz a fratilor Anglin

complicele Frank Morris

Pentru că în toți acești ani John Anglin încercase să trăiască pe fugă, fără ca autoritățile să afle de existența lui, el nu a putut să-și refacă niciodată viața. La momentul la care trimisese scrisoarea, fusese diagnosticat cu cancer și le-a spus autorităților că este dispus să se predea, după mai bine de jumătate de secol, dacă statul îi va oferi tratament gratuit.

Numele meu este John Anglin. Am evadat de la Alcatraz în 1962, împreună cu fratele meu Clarence și cu Frank Morris. Acum am 83 de ani și sunt bolnav de cancer. Da, am supraviețuit cu toții în acea noapte, dar nu a fost ușor. Dacă sunteți dispuși să anunțați public la televiziune că îmi oferiți gratuit tratament pentru cancer, eu promit să mă întorc la închisoare pentru maxim un an. În cazul în care faceți asta, o să vă scriu și o să vă spun unde mă puteți găsi. Sunt cât se poate de serios, asta nu e o glumă„.

bucata din scrisoarea lui John Anglin

presupusa scrisoare trimisă autorităților de către John Anglin

Cazul misterioasei scrisori este acum investigat de poliție, iar specialiștii FBI au analizat bucata de hârtie pentru a obține amprente sau urme de ADN. Toate aceste teste nu au avut însă succes. Autoritățile nu cred că este posibil ca cei trei fugari să fi supraviețuit tentativei de evadare.

Conform The Telegraph, poliția din San Francisco a declarat că „nu există absolut niciun indiciu care să ne facă să credem că John Anglin a supraviețuit„, dar cazul a fost oricum redeschis.

Alcatraz este astăzi o atracție turistică, închisoarea fiind închisă în 1963.

Foto: Northfoto, captură CBS Local – KPIX San Francisco

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter