3 principii budiste care îți vor schimba viața

De Consuela Stratulat, pe
Uneori viața nu este deloc așa cum te-ai aștepta, însă nu ar trebui să intri în panică. În astfel de momente, este indicat să te oprești, să tragi aer în piept și să încerci să te relaxezi. Îți dăm trei lecții budiste care îți vor schimba viața.

Budismul se bazează pe câteva elemente puternice, numite „Adevăruri nobile”, care te ajută să înțelegi mai bine viața, potrivit brightside.me. Noi îți dăm trei dintre ele.

Dukkha – viața este dureroară și provoacă suferință

Multe persoane ar putea spune că budismul este o filosofie pesimistă sau negativă. Dukkha înseamnă, într-adevăr, că viața este suferință, însă nu doar asta încearcă să transmită acest adevăr nobil. Practicanții budismului susțin că aducem mai multă suferință în viețile noastre atunci când încercăm să evităm sau să reprimăm emoțiile dificile. Este adevărat că te vei lovi de foarte multe situații neplăcute – pierderi, oboseală, plictiseală, anxietate, însă nu trebuie să lași aceste sentimente să te conducă.

O soluție ar fi să nu ai așteptări, să nu speri să dobândești cât mai multe bunuri materiale, pentru că nu vei face decât să acumulezi frustrări, dezamăgiri și alte forme de suferință. În loc să stai cu teama de durere, mai bine recunoaște-o și încearcă să o elimini.

Nu te agăța de ideea că ești distrusă! Acceptă faptul că moartea, îmbătrânirea, boala, suferința, pierderea sunt toate parte din viața ta și nu te mai gândi că vei reuși vreodată să fii relaxată și fără griji. Acceptă imperfecțiunea și faptul că viața este neprevăzută și vei trece mai ușor peste orice obstacol.

Anitya – viața este un flux constant

Anitya sau „efemeritatea” înseamnă că viața așa cum o știi este într-o continuă schimbare și transformare. Nu poți niciodată să te întorci la ceva ce a fost și nu poți dubla o trăire. Cu fiecare zi care trece, celulele tale sunt diferite, ai alte gânduri, totul este diferit în jurul tău în mod constant. Atunci când nu ești în apele tale, conceptul de „efemeritate” ar trebui să îți fie de ajutor. Când conștientizezi că nimic nu durează o veșnicie, înțelegi că și suferința ta va trece. Totuși, atunci când ești fericită, gândul că această stare va trece poate fi înfricoșător.

Citește și: Trucul simplu prin care atragi banii

Te vei simți mult mai bine când vei înțelege cu adevărat termenul de efemeritate. La 100 de ani după ce Buddha a exprimat această idee, filosoful grec Heraclit a transmis-o foarte bine mai departe, spunând că „nu putem intra de două ori în același râu”. Tot ce ai este momentul prezent.

Acceptă schimbarea și faptul că nimic nu va fi la fel de la o zi la alta. Chiar dacă această idee te sperie, vei învăța să apreciezi mai mult ce se întâmplă în prezent. Nu te mai gândi la cum vor evolua relațiile tale, ci bucură-te că acum sunt minunate. Trăiește cu zâmbetul pe buze clipele frumoase și fii conștientă că cele neplăcute vor trece!

Anatama – sinele tău se schimbă constant

Tot mai multe persoane au impresia că „sinele” este ceva ce stă ascuns în tine și va ieși la iveală cu practicile potrivite. Budiștii, însă, susțin că nu există un „eu” stabil, pentru că și acesta se schimbă constant. Fiecare om care un nume, un job, un statut care îl ajută să se identifice, însă nu există un „sine” constant. Practicanții acestei metode susțin că nu ar trebui să încerci „să te regăsești”, ci să încerci să mereu să fii sinele pe care îl dorești. Astăzi te simți, probabil, diferit de cum te simțeai ieri, iar dacă astăzi ești deprimată, nu înseamnă că trebuie să fii și mâine. În fiecare moment, tu ești altcineva, încearcă să fii cea mai bună variantă a ta!

Sursa foto: 123rf.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter