Un cuplu de transgenderi au devenit părinți. Ce scrie pe certificatul de naștere al copilului

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 18 aprilie 2022, 16:27

Un cuplu de transgenderi au devenit părinți, însă călătoria lor a fost una dificilă. Dar au reușit să treacă peste toate obstacolele ca să își îndeplinească cel mai mare vis: acela de a avea un copil.

Myles Brady Davis și Precious Brady Davis vor acum să arate că totul este posibilă.

Întotdeauna mi-am dorit copii, dar când am văzut-o pe Precious și am simțit ceea ce am simțit, am realizat atunci că aș putea avea un copil cu actualul meu partener”, a declarat Myles pentru NBC Chicago.

Atât Myles cât și Precious sunt transgenderi. Cei doi formează un cuplu de cinci ani și sunt căsătoriți de trei.

La înceut, Myles era foarte deschis (cu privire la copil). A vrut să aibă un copil, iar acest lucru mi s-a părut foarte frumos”, a afirmat Precious.

Visul lor a devenit realitate în 2019, când bărbatul a reușit să rămână însărcinat, cu ajutorul inseminării in vitro. Un ovul din corpul lui Myles a fost fertilizat cu spermă de la Precious și implantat în uterul lui Myles. Duupă nouă luni, în decembrie 2019, a venit pe lume fetița lor, Zayn.

A fost cel mai frumos lucru pe care l-am văzut în viaţa mea”, a declarat Precious, în vârstă de 34 de ani, referindu-se la naşterea fetiţei lor.

Însă, aceasta a fost nevoită să renunțe la tratamentele cu hormoni pentru a putea face un copil cu soțul său.

Deși acum sunt foarte fericiți, în timpul sarcinii, Myles și Brady au fost șocați să afle că pe certificatul de naștere al copilului cel care va figura ca mamă va fi Myles. Și asta pentru că, potrivit statului Illinois, persoana care poartă copilul este mamă. De asemenea, Precious urma să figureze ca tată.

Era așa o nebunie. Niciodată nu m-am gândit măcar că pe certificatul de naștere va fi specificat atât de greșit genul nostru”, a spus Myles, în vârstă de 38 de ani.

Precious şi Myles, director de comunicare la Equality Illinois, a raportat problema angajatorului său şi a luat legătura cu grupul Lambda Legal, pentru apărarea drepturilor persoanelor LGBTQ (lesbiene, homosexuali, bisexuali, transexuali şi queer), care a trimis statului o scrisoare explicând necesitatea unui certificat de naştere exact.

A fost prima dată când statul a fost informat despre cazul unui transgender care naşte, iar oficialii au căzut de acord că cei doi nu ar trebui să fie menţionaţi în mod eronat pe certificatul de naştere, potrivit purtătoarei de cuvânt al Departamentului de Sănătate Publică din Illinois, Melaney Arnold.

La nașterea fetiței lor, cei doi au primit certificatul de naștere așa cum și l-au dorit: Myles trecut ca tată, iar Precious ca mamă.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu cei doi.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter