Care sunt orașele de pe glob unde se trăiește cel mai bine. Pandemia de COVID-19 a schimbat clasamentul

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 09 iunie 2021, 14:00
Pandemia de COVID-19 a dat peste cap topul orașelor de pe glob în care se trăiește cel mai bine. Dacă în anii trecuți metropolele europene se clasau în fruntea clasamentului, acum primele locuri sunt ocupate de orașele care au gestionat cel mai bine criza provocată de pandemie.

În vârful clasamentului anual realizat de săptămânalul The Economist privind cele mai bune oraşe pentru locuit se află Auckland, din Noua Zeelandă. 

Potrivit studiului, „Auckland a urcat în topul clasamentului datorită abordării sale reuşite de a contracara pandemia de COVID-19, care a permis societăţii să rămână deschisă şi oraşului să aibă performanţe mai bune în ceea ce priveşte educaţia, cultura şi mediul”, relatează Agerpres.

Cel mai mare oraș din Noua Zeelandă este urmat în top de Osaka (Japonia), Adelaide (Australia), Tokyo (Japonia). Și Wellington, capitala Noii Zeelande, a urcat pe locul patru în top, deși în 2019 ocupa locul 25.

Noua Zeelandă a raportat doar 26 de decese cauzate de boală, iar în acest an au fost multe zile în care nu a înregistrat niciun caz. În timp ce multe alte țări aplicau restricții dure pentru a limita răspândirea noului coronavirus, autoritățile australiene permiteau deja concerte. Cu o populație de aproximativ 5 milioane de oameni, în această țară au fost înregistrate în total 2.696 de cazuri de COVID-19.

Citește și: EXCLUSIV! Ce spune Vlad Gherman la 4 luni de la anunțul despărțirii de Cristina Ciobănașu: „Avem amândoi momente când picăm”

Aida Parascan trece prin momente dificile după sarcina pierdută

Viorica de la Clejani, din nou furioasă pe jurnaliști: „Pleacă de aici”

Interpretul de muzică folk Iurie Sadovnic s-a sinucis. Ce a scris în biletul de adio

Pandemia de COVID-19 a schimbat clasamentul orașele de pe glob unde se trăiește cel mai bine

La polul opus se situează oraşele europene, care au avut rezultate deosebit de slabe în ediţia din acest an. Viena (Austria), considerată anterior cel mai agreabil oraş între 2018 şi 2020, a coborât pe locul 12, în timp ce Hamburg (Germania), a scăzut cu 34 de locuri, ajungând pe locul 47. Praga, Londra și Frankfurt au coborât și ele multe poziții din cauza pandemiei de COVID-19.

Studiul arată că această schimbare de clasament are drept cauze „stresul asupra resurselor spitaliceşti care a crescut în cazul majorităţii oraşelor germane şi franceze” şi „restricţionarea deplasărilor şi a adunărilor, care au limitat oferta culturală”.

Cea mai mare surpriză a topului orașelor în care este cel mai plăcut să trăiești a fost Honolulu, capitala statului Hawaii (SUA). Orașul a înregistrat o creştere de 46 de locuri și s-a clasat pe locul 14, „datorită progreselor mari în ceea ce priveşte limitarea pandemiei şi desfăşurarea programului de vaccinare”.

Capitala Siriei, Damasc, rămâne oraşul cu cel mai dificil trai, din cauza războiului civil, care a început în 2011.

Sursă foto: Shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter