Top 5 rețete de post delicioase, testate și recomandate de vedete

De Raluca Vițu, pe Ultimul update Vineri, 24 februarie 2023, 10:29

Ne aflăm în postul Paștelui și trebuie să ne gândim la rețete noi și gustoase pentru această perioadă. Printre persoanele care țin posturile importante de peste an se numără și câteva vedete. De aceea ne-am gândit să vă prezentăm o selecție cu cinci rețete de vedete din ingrediente exclusiv vegetale, numai bune pentru zilele de post.

Haideți să descoperim ce prepară celebritățile pentru zilele când nu se consumă produse de origine animală.

Orez în stil asiatic cu lapte de cocos și șofran – Laura Cosoi

Ingrediente:

  • 300 g orez sălbatic
  • 2 frunze țelină (apio)
  • 1 ardei roșu
  • 2 căței usturoi
  • 3 linguri ulei masline
  • 1 dovlecel
  • 250 ml lapte de cocos (conservă)
  • 1 linguriță cardamon
  • 1/2 linguriță praf ghimbir
  • sare și piper
  • șofran

Mod de preparare:

Orezul se pune la fiert în apă pentru 10 minute. Într-o tigaie, se pune uleiul de măsline, apoiusturoiul, ardeiul, țelina, toate mărunțite. Se rumenesc puțin, iar apoi se adaugă orezul fiert peste ele, plus cardamon, sare, piper și ghimbir. Se amestecă bine, se toarnă peste orez laptele de cocos și se pune și dovlecelul tăiat cubulețe. Se mai lasă pe foc 10-15 minute, iar la final se adaugă șofranul.

Citeşte şi: Andreea Marin, trei rețete de preparate dietetice delicioase

Hummus din fasole și dovleac – Andreea Raicu

Ingrediente:

  • 1 cutie de fasole albă boabe
  • 85 g piure de dovleac
  • 2 linguri zeamă de lămâie
  • 2 linguri de pastă tahini
  •  puţină sare
  • ½ linguriţă de chimion măcinat
  • ½ linguriţă de paprika afumată
  • un vârf de nucşoară
  • unul de scorţişoară
  • unul de piper cayenne
  • 1-2 linguri de ulei de măsline
  • 2 căţei de usturoi
  • 3 linguri de salvie proaspătă, tocată

Mod de preparare:

Usturoiul și salvia se pun la călit pentru câteva secunde, pentru a aromatiza uleiul. Într-un robot de bucătărie se pune uleiul aromat cu restul ingredientelor și se pasează bine, până la obținerea unei paste. Se poate consuma cu lipii sau cu legume la cuptor.

Citeşte și: Desert dietetic gata în 5 minute! Rețeta unui expert în nutriție s-a viralizat instant pe TikTok

Supă cremă de legume – Adina Halas

Ingrediente:

  • două cepe medii
  • 2-3 morcovi
  • 1/4 țelină
  • un păstârnac
  • 3-4 ardei capia
  • 2 căței de usturoi
  • un cartof alb
  • 2 cartofi dulci
  • 2 cm de ghimbir ras
  • 200 ml smântână de gătit
  • o linguriță de turmeric
  • amestec de condimente (chimion, busuioc, sumac, boia de ardei dulce si iute)
  • sare roz cu fulgi de chilli
  • 3-4 linguri de ulei de măsline

Mod de preparare:

Se pun la fiert legumele. Când toate sunt aproape fierte, se adaugă turmericul, condimentele și sarea. Supa se trecoară și se păstrează lichidul.  Separat, într-un blender se pasează legumele adăugând ghimbirul, usturoiul şi uleiul. Treptat se adaugă lichidul păstrat mai devreme, până când supa ajunge la consistenţa dorită. Supa trebuie să fie foarte cremoasă. Preparatul merge de minune cu crutoane.

Citeşte şi: Oana Cuzino, rețeta celui mai gustos și sănătos desert: Mere coapte umplute cu nuci, miere și scorțișoară

„Pentru crutoane, am tăiat în bucăţi 2-3 felii de pâine cu seminţe, le-am trecut printr-un amestec de ulei de măsline cu 2-3 căţei de usturoi zdrobiţi, busuioc uscat şi sare, apoi le-am pus într-o tavă, pe hârtie de copt, şi le-am băgat în cuptor pentru circa 10 minute”  -a dezvăluit Adina Halas, pe blogul ei.

Piure de spanac – Florentina Opriș

Pentru această rețetă este nevoie de doar două ingrediente – cartofi și spanac. Cartofii se curăță de coajă, se taie cuburi și se pun la fiert. Când sunt gata, se scurg de apă și se mixează în blendăr cu frunze proaspete de spanac. Se condimentează cu sare și piper, după gust.

Cheesecake vegan – Andreea Raicu

Ingrediente:

Pentru Blat:

  • 20 curmale, fără sâmburi, hidratate în apă clocotită
  • 150g nuci
  • 1 lingură cacao
  • un praf de sare

Citeşte şi: Tarte cu mere. Rețeta ultrarapidă lui Chef Nicolai Tand, din doar 5 ingrediente

Pentru cremă:

  • 150g caju, hidratat peste noapte
  • 500-600g căpșune
  • 5 linguri sirop de agave (sau alt îndulcitor)
  • 5 linguri agar agar
  • 1/2 cană crema de cocos (din conserva)
  • 1/2 cană aquafaba (apa în care a fiert năutul, sau cea din conservă)

Mod de preparare:

Într-o formă rotundă, cu bază detașabilă, se pune hârtie de cop. Aluatul se prepară într-un robot de bucătărie, mixând toate ingredientele până la obținerea unei paste lipicioase. Aluatul se pune la rece până pregătim crema.

Într-o oală mică se pune zeama de la năut, crema de cocos și agar agar. Se fierb la foc mic, până când încep să se întărească. Între timp, într-un blender se face o cremă din siropul de agave, căpșunele, nucile caju. Adăugăm crema de agar agar pregătită pe foc mai devreme si omogenizăm compoziția. Crema se toarnă peste blatul așezat în formă. Vasul se lovește ușor pentru ca aerul sp fie eliberat din cremă. Prăjitura se dă la frigider timp de câteva ore, până se întărește.

Poftă bună!

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter