Dulceaţă de vişine

De Diana Zagrean, pe Ultimul update Luni, 29 iunie 2020, 15:05

Cea mai îndrăgită dulceaţă de la noi, dulceaţa de vişine este delicioasă cu orez cu lapte, în clătite sau pur şi simplu, cu un pahar de apă rece. Iată cum se face o dulceaţă de vişine ca la carte. Reţeta este pentru circa 5 borcane medii, de 250 ml. Urmăriţi secţiunea de sfaturi practice pentru a vedea cum se pregătesc borcanele şi cum se încearcă dulceaţa dacă e gata.
Ingrediente:
1 kilogram vişine
1 kilogram zahăr
1 lămâie
1 linguriţă sare de lămâie
Esenţă de vanilie sau o jumătate de păstaie vanilie
Mod de preparare:
Se spală vişinele, apoi se curăţă de codiţe şi sâmburi (eu încă le mai scot sâmburii cu acul de siguranţă, cum făceam cu bunica, când eram mică).
Se pun vişinele şi zahărul într-un vas, pe straturi alternative: un rând de vişine, un rând de zahăr şi tot aşa până ce s-au terminat vişinele. Ultimul strat pus în bol trebuie să fie cel de zahăr. Se lasă câteva ore la macerat, sau peste noapte.
Se pun la fiert la foc iute, până încep să fiarbă, după care se dă focul mai mic şi se adună spuma formată deasupra. Apoi, se stoarce lămâia şi se adaugă, împreună cu sarea de de lămâie.
Spre final adăugaţi şi vanilia şi lăsaţi la fiert în jur de încă jumătate de oră.
Se toarnă în borcane şi se sterilizează.
În secţiunea de sfaturi practice găsiti indicaţii pentru cum să nu spargeţi borcanele când turnaţi lichidul fierbinte şi cum să sterlizaţi dulceaţa, ca să se păstreze mai mult timp.
Poftă bună!

Uite cele mai simple retete de dulceata de visine!
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter