Cum să pregătești acasă aripioare ca la KFC! Cele mai bune trucuri

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Joi, 22 decembrie 2022, 12:37

Rețeta originală este secretă, dar nu este deloc greu să faci singură aripioare ca la KFC, crocante, picante și delicioase! Iată câteva dintre cele mai bune trucuri adunate de la gospodinele care au încercat!

Cuprins

Cui nu îi este poftă de o porție de aripioare ca la KFC când vrea ceva crocant și picant! Merg de minune cu un ketchup savuros, pe care îl poți face acasă, așa cum poți pregăti și aripioarele în stil KFC.

Ba chiar vor fi mult mai gustoase, când le faci chiar tu și știi ce condimente savuroase ai adăugat în rețeta lor!

Aripioarele prăjite și picante: beneficii nebănuite!

Cine nu ține diete de slăbit, se poate delecta din când în când cu alimente prăjite și crocante, atât de savuroase când vrei o gustare sărată și picantă.

Aripioarele prăjite sunt adesea condamnate că sunt pline de grăsimi și colesterol. Este adevărat că preparatele prăjite prezintă un pericol pentru sănătate, dacă abuzezi de ele. Dar aripioarele crocante și picante pot avea unele beneficii nebănuite pentru organism:

  • Crusta făcută din făină și pesmet absoarbe mai puțin ulei prăjit, dacă știi cum să o pregătești corect, iar sfaturile noastre de mai jos te vor ajuta!
  • Condimentele iuți precum piperul, boiaua și fulgii de chilly sunt benefice pentru digestie, stimulează secreția gastrică și absorbția substanțelor nutritive în sânge;
  • Tendoanele și pielea aripioarelor sunt bogate în colagen, benefic pentru pielea ta și pentru articulații, iar colagenul nu se distruge prin prăjire.
  • Pielea de pe aripioare împiedică absorbția unei cantități mai mari de ulei prăjit; în plus, ea conține și grăsimi bune care ne sunt de folos pentru activitatea creierului și activitatea inimii.

Ingrediente pentru aripioare ca la KFC

Cum să pregătești acasă aripioare ca la KFC! Cele mai bune trucuri

Poate că rețeta originală a rămas cu adevărat secretă, dar putem face și noi oricând o crustă delicioasă pentru aripioarele de pui pe care le gătim acasă.

Condimente necesare pentru 1 kilogram de aripioare

  • 1 linguriță de sare
  • 1 linguriță de boia dulce
  • ½ linguriță de boia iute
  • ½ linguriță de piper alb
  • 1 linguriță de pudră de usturoi
  • 1 linguriță de fulgi de chilly (sau mai puțin în funcție de cât de picante dorești să fie aripioarele)

Ingrediente pentru crusta crocantă

  • 2 ouă
  • 200 gr făină
  • 40 gr amidon de porumb
  • 50 gr de fulgi de porumb/ 100 gr de pesmet crocant

Mod de preparare pas cu pas

  1. Într-un castron se amestecă bine făina cu amidonul. Iar fulgii de porumb se fărâmițează în bucăți mari.
  2. În alt castron amestecăm bine toate condimentele pentru carne.
  3. Curățăm și spălăm bine aripioarele, apoi le tanponăm cu hârtie absorbantă, să nu fie deloc umede.
  4. Adăugăm condimentele în castronul cu aripioare și amestecăm astfel încât fiecare aripioară să fie bine asezonată.
  5. Aripioarele bine condimentate se țin apoi la congelator timp de două ore, atât cât să se răcească foarte bine, fără să înghețe.
  6. Apoi le scoatem de la congelator, batem ouăle bine într-un castron, și începem să trecem aripioarele prin făină. După ce se acoperă bine aripioarele cu un strat grosuț de făină, se dau prin ou și prin fulgii de porumb sau prin pesmet până când se îmbracă uniform cu o crustă groasă.
  7. Încingem uleiul bine în cratiță și punem câteva aripioare la prăjit, astfel încât să fie bine acoperite de ulei și să nu stea unele peste celelalte.
  8. Aripioarele se prăjesc câte 8 – 9 minute în ulei încins, dar în primele 5 – 6 minute nu le întoarcem deloc și nu le atingem cu furculița, să nu stricăm crusta.
  9. Când devin aurii, se scot la scurs pe un grătar. Aceasta este cea mai simplă metodă să faci aripioare ca la KFC. Garantat vor fi crocante și picante!

Trucuri utile pentru aripioarele prăjite

Nu uita să ții aripioarele la congelator 2 ore înainte de a le pregăti. Când sunt reci, crusta de făină se leagă mai bine și se prăjesc uniform.

Alte gospodine preferă să fiarbă aripioarele timp de 10 minute în clocote, înainte să le condimenteze. Astfel, carnea din interior va rămâne mai moale.

Pentru o carne moale și delicioasă, poți pregăti o marinată cu puțină zeamă de lămâie, sare și piper în care aripioarele pot sta cu o zi înainte.

Ține cont de ordinea în care se gătește crusta. Mai întâi, aripioarele se dau prin făină și se acoperă uniform, apoi prin ou și pesmet sau fulgi de porumb.

Cum să faci copănele de pui crocante

Cum să pregătești acasă aripioare ca la KFC! Cele mai bune trucuri

Folosește rețeta pentru aripioare ca la KFC pentru a pregăti copănele de pui la fel de gustoase și crocante.

Pentru copănele delicioase, este bine să le ții într-o marinată la rece peste noapte și apoi să pregătești o crustă cu făină și pesmet.

Atât aripioarele, cât și copănelele se vor prăji mai bine dacă folosești o friteuză. Poți încerca și o friteuză cu aer cald, dar trebuie setată la o temperatură mai ridicată.

Aripioarele și copănelele crocante pot fi gătite și la cuptorul clasic sau la cuptorul electric, la o temperatură ridicată, de 200 de grade Celsius.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter