Așa faci ouă ochiuri perfecte. Trucul lui Gordon Ramsay s-a viralizat în mediul online

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 29 noiembrie 2022, 14:00

Cui nu-i plac ouăle ochiuri? Se numără printre cele mai populare preparate întâlnite la micul dejun, dar pot fi consumate și la masa de prânz, sau pe post de gustare mai consistentă.  

Practic, oricine știe să facă ouă ochiuri, dar se întâmplă adesea ca ele să nu iasă chiar așa cum ne-am dori. Uneori ies prea bine făcute, gălbenușul se întărește complet și totul se transformă într-un dezastru. Pare simplu de prăjit un ou în tigaie, dar este nevoie de un pic de atenție și, poate, de câteva trucuri culinare de la experții în bucătărie pentru ca preparatul să iasă exact așa cum ne dorim de fiecare dată.

Trucul lui Gordon Ramsay pentru oul ochi perfect

Celebrul bucătar britanic Gordon Ramsay a dezvăluit la ce trucuri apelează el pentru a-i ieși ochiurile perfecte, cu gălbenuș moale și cu albușul crocant pe margini.

VOTEAZĂ-ți produsele preferate la UNICA BEAUTY CELEBRATION! Care sunt cele mai bune produse cosmetice? 

Gordon le-a arătat internauților pe TikTok ce trebuie să faci pentru ca acest preparat atât de simplu și gustos să iasă ca la carte.

La început, puneți pe foc o tigaie cu puțin ulei de măsline. Se ia tigaia de pe foc și se pun în ea, cu grijă, ouăle. Se pune tigaia la loc pe foc, se presară un strop de sare și unul de piper peste ouă, se dă focul mai tare și se lasă 1 minut.

@gordonramsayofficial The best thing to enhance a dish…put an #egg on it ! Heres some tips to fry the perfect egg ! #ramsayin10 @hexclad #tiktokcooks #learnontiktok ♬ original sound – Gordon Ramsay

„Așa se obține acel gălbenuș perfect gătit!”

Asul din mânecă al lui Gordon este untul. Celebrul chef a adăugat două-trei bucăți de unt, cât unghia, pe părțile laterale ale tigăii, cam la jumătatea timpului de prăjire.

Ouă ochiuri pe pat de cartofi dulci

Ouă umplute cu ficăţei de pasăre

Ouă broscuţe cu sos tartar

Menemen – omletă turcească

Puneți doar un pic de unt și se va face o spumă. Așa se obține acel gălbenuș perfect gătit. Spuma fierbinte de unt va găti perfect oul. E un mod ideal de a termina preparatul. Mai lăsați un minut și scoate-ți ochiurile pe farfurie –  a explicat Gordon Ramsay, pe pagina sa de TikTok.

Celebrul bucătar a servit ochiurile cu o porție de orez cu legume și o friptură de vită. Poftă bună!

Foto – TikTok / Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter