Scapă de stresul de la serviciu!

De Unica.ro, pe

Una din bolile civilizaţiei moderne, stresul profesional, poate fi tradus prin „incapacitatea individului de a răspunde la agenţii de mediu în situaţii de suprasolicitare”.

În ţările din Uniunea Europeană, statisticile situează stresul la serviciu pe locul doi în ierarhia problemelor de sănătate profesională după afecţiunile musculo-scheletice.

O proporţie de 28% dintre salariaţii uniunii acuză că sunt afectaţi de stresul profesional iar în SUA cifrele sunt şi mai alarmante, 40 % dintre adulţii care lucrează spun că sunt stresaţi la locul de muncă.

Dacă şi pe tine te stresează jobul, ar fi bine să-i vorbeşti şefului despre această problemă. Pentru un manager de resurse umane, aflarea cauzelor care determină apariţia stresului profesional în rândul membrilor organizaţiei este o prioritate.

Factori cauzatori de stres 

Din sondajele făcute de-a lungul timpului reiese că principalele cauze ale apariţiei stresului profesional sunt nesiguranţa locului de muncă, ceea ce în zilele noastre este deja normal, sau sarcinile supradimensionate.

Faptul că ai un şef incompetent care pe deasupra mai ţine şi monoloage penibile, mediul tensionat în care lucrezi, lipsa respectului, a bunului-simţ, sarcinile aberante pe care le primeşti, cantitatea foarte mare de muncă şi termenele imposibile de livrare în care ţi se cer task-urile rezolvate, pot fi cei mai aprigi factori cauzatori de stres profesional.

De sigur, cauzele apariţiei stresului profesional pot diferi şi în funcţie de specificul companiei dar şi de individ ca membru al organizaţiei, deci soluţiile de combatere sunt de asemenea diferite.

Spune-i şefului ce te deranjează!

O implicare a managerului de resurse umane în crearea unei culturi organizaţionale sănătoase, generatoare de energii pozitive asupra ta şi a colegilor tăi, este esenţială, aşa că, vorbiţi cu el, lăsaţi-l să vă înţeleagă problemele, renunţaţi la ideea că dacă vă văitaţi puteţi fi daţi afară.

Discutând problema, stresul de la serviciu poate fi înlăturat sau cel puţin diminuat semnificativ, ceea ce e un lucru bun, având în vedere că pot fi şi multe alte surse de stres în viaţa noastră.

Că să combaţi stresul la serviciu, ar trebui să îţi stabileşti priorităţi, un grad de indulgenţă în modul de realizare al lor şi să îţi joci inteligent statutul pe care ţi-l conferă în organizaţie competenţa ta profesională.

Stresul afectează viaţa oamenilor în două puncte esenţiale: sănătatea şi situaţia materială. Costurile umane sunt semnificative, se estimează că 16% dintre bărbaţi şi 22% dintre femeile cu boli cardio-vasculare din U.E. au aceste afecţiuni din cauza stresului profesional.

Şi impactul asupra situaţiei materiale este semnificativ ţinând cont că absenteismul corelat cu stresul care este în creştere reprezintă 50 de procente din ineficienţa la locul de muncă, fapt ce determină diminuarea veniturilor.

Foto: Shutterstock
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter