Recrutare prin social networking

De Adina Radu, pe

Graţie tehnologiei pe care din ce în ce mai mulţi o au la îndemână, oportunităţile de a găsi un job sunt mai numeroase. Reţelele de socializare par a fi cea mai noua tendinţă.

Perioada de recesiune este mai mult sau mai puţin pe sfârşite. Cert este că în ultima perioadă atât comportamentul angajaţilor cât şi al companiilor s-a schimbat.

Angajaţii au devenit din ce în ce mai atenţi la ceea ce fac, la timpul pe care îl petrec la serviciu şi renunţă să mai aibă pretenţii de la angajatori. De cealaltă parte, firmele încearcă să devină cât mai eficiente şi să reducă costurile.

Pentru cei mai puţini norocoşi, care au ajuns totuşi să fie victime ale acestei perioade dificile, găsirea unui nou loc de muncă poate fi un proces istovitor, dat fiind contextul actual. Dar nimic nu este imposibil şi o schimbare poate fi chiar un pas înainte şi o evoluţie în carieră. Reţelele de socializare par a fi cea mai noua tendinţă, una foarte efientă chiar, de a găsi un job potrivit experienţei şi mai ales într-un timp foarte scurt.

Din ce în ce mai multe companii, oameni de afaceri, specialişti în HR sunt prezenţi pe cele mai populare reţele sociale, iar acesta nu poate fi decât îmbucurător pentru orice persoană care este în căutarea unui loc de muncă, insă tot ce trebuie să facă este sa atragă atenţia potenţialilor angajatori.

Care sunt cele mai utile site-uri de socializare în cazul în care îţi cauţi un loc de muncă?

LinkedIn  Nu este cea mai mare reţea de socializare online, dar cu siguranţă este cea mai mare dedicată mediului de business. Numărul total de utilizatori din România este  în jur de 135 de mii ( conform unui studiu realizat de compania StandOut în august 2009).

Fiind o reţea socială profesională, atunci aici ai în primul rând posibilitatea de a-ţi alcătui un CV online profesionist. Un alt avantaj este acela că poţi interacţiona cu oamenii din domeniul de care eşti interesat, iar ei au acces la informaţiile despre tine.

Ţine cont că cei care au intrat în lista ta de contacte să afle că eşti căutarea unui loc de muncă. De asemenea tot aici poţi vedea ce joburi disponibile sunt, în funcţie de domeniu, oraş, ţară şi poţi intra în contact direct cu cei care fac angajări.

Fă-ţi în permanenţă contacte noi, pentru ca in felul acesta îţi dezvolţi propria ta listă de contacte şi ai şanse mai mari să fii remarcat. Poţi de asemenea cere şi primi recomandări care vor face parte din prezentarea ta de pe LinkedIn.

Twitter  Cu aproximativ 11 mii de utilizatori români, Twitter a crescut semnificativ în popularitate comparativ cu celelate reţele sociale. Este o platformă foarte uşor de folosit şi acesta este un motiv suficient de bun de a-l utiliza.

Fă-ţi un profil şi comunică în 140 de caractere. Atunci când vei anunţa că eşti în căutarea unui loc de muncă vor afla atât prietenii şi colegii dar şi oameni interesaţi să facă angajări, pentru că Twitter înseamnă practic „word-of-mouth” în varianta online. Şi deşi numărul companiilor care utilizeaza Twitter este greu de identificat, cu sigurantă ele se află acolo, vor auzi de tine şi te vor căuta în cazul în care îi interesezi.

Trebuie să ţii cont că tot ceea ce scrii este public, aşa că nu utiliza aceasta reţea pentru a împărtăşi de exemplu detalii despre viaţa intimă, dacă doreşti să îţi găseşti totuşi un job.

Urmăreşti  oameni din industria în care îţi doreşti să lucrezi, ai un proiect personal despre care merită să scrii pe Twitter, comentează evenimente sau ştiri din domeniul în care eşti specializat şi cu siguranţă vei deveni vizibil şi vei fi remarcat de persoane potrivite.

Facebook Pe Facebook contează foarte mult cu cine te insoţeşti. Această reţea socială îţi oferă o expunere foarte mare, dar dacă nu eşti atent totul se poate întoarce împotriva ta în momentul în care îţi cauţi un loc de munca nou.

Este foarte cunoscut cazul unei tinere care îşi înjura şeful prin intermediul Facebook uitând ca îl are adăugat în lista de prieteni din reţea. Nu a fost de mirare că acesta a anunţat-o că este concediată printr-un reply la postarea sa, tot pe Facebook.

Dacă ai de gând să utilizezi Facebook ca metodă de a te angaja atunci ideal este să fii cât se poate de decent, atât în ceea ce priveşte pozele pe care le uploadezi cât şi în privinţa a ceea ce comunici.

Dacă te „împrieteneşti” pe Facebook cu colegi şi oameni din industria în care lucrezi, atunci ar fi de preferat ca update-urile tale să aibă legătură cu ceea te interesează profesional, să  fie legate de proiectele personale la care lucrezi sau la care ai dori să lucrezi şi mai puţin de meniul pe care îl vei pregăti la cină.

Multe companii folosesc Facebook-ul ca metodă de a căuta candidaţi aşa că este important felul în care te preziţi pe o astfel de reţea socială.

Zilele în care site-urile de socializate erau folosite doar de adolescenţi pentru a discuta, a bârfi şi pentru divertisment în general,  au apus. Networking-ul a ajuns la un alt nivel, iar pentru cei care au înţeles importanţa pe care o are prezenţa online, fie că ne referim la oameni , companii, branduri etc., atunci şi beneficiile vor apărea în functie de efortul depus şi obiectivele pe care fiecare şi le-a propus – chiar şi când vorbim de schimbări in carieră.

Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter