Criza „lasă” angajatele gravide

De Unica.ro, pe

Din cauza faptului că se tem că-şi pot pierde oricând locul de muncă, tot mai multe angajate se decid să rămână însărcinate în această perioadă, spre disperarea angajatorilor care….

… se văd nevoiţi să accepte situaţia. De când criza economică a început să afecteze şi ţara noastră, numărul femeilor care îşi anunţă angajatorii că au rămas însărcinate este în continuă creştere.

Astfel, angajatele care aleg această metodă pentru a-şi păstra scaunul în companie, se pot bucura de siguranţa locului de muncă, însă numai în cazul în care postul nu este desfiinţat ca urmare a dificultăţilor economice, a falimentului, a transformării tehnologice sau reorganizării a angajatorului.

Angajatorii nu pot concedia proaspetele mămici

Totuşi, dacă lucrurile merg bine şi compania nu are probleme foarte mari, locul de muncă va fi sigur. În România protecţia maternităţii este legiferată prin OUG 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă.

Potrivit acestei legi, mămicile care se află în perioada de creştere a copilul, au dreptul la doi ani de concediu sau chiar trei ani în cazul unui copil cu handicap. În tot acest timp angajatorul nu poate dispune concedierea din motive care au legătură direct cu starea mamei.

De asemenea, mamele nu pot fi concediate nici pe durata concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Cuantum de 85% din salariu pentru perioada de creştere a copilului

De asemenea, proaspetele mămici au posibilitatea de a alege ca în timpul concediului de doi ani pentru creşterea copilului, să primească un cuantum de 85% din veniturile realizate în ultimele 12 luni dinainte de naşterea bebeluşului sau să primească  indemnizaţia de 600 de lei de la stat, asta dacă media veniturilor înregistrate în ultimele 12 luni de activitate este mai mică decât această sumă.

Totuşi, spune Mirela Ghica, avocat specializat pe drept civil, indemnizaţia de 85% din salariu nu poate fi mai mare de 4.000 de lei. Aceasta mai spune că potrivit legislaţiei actuale, mămicile care se sperie de gândul că li se pot reduce salariile în perioada în care îşi îngrijesc copii la domiciliu, nu ar trebui să-ţi facă nici o grijă. „Companiilor le este interzis să modifice salariile angajatelor aflat în concediu postnatal, contractul lor de muncă fiind suspendat în această perioadă. După întoarcerea la serviciu, companiile au dreptul să încadreze angajatele respective pe alte posturi, însă remunerate cu acelaşi salariu”, mai spune avocata în drept penal.

Dar până când te vei bucura de bebeluşul tău, dacă vrei să eviţi situaţiile neplăcute şi abuzurile la serviciu este indicat să consulţi din timp legistalţia în vigoare referitoare la drepturile gravidelor la locul de muncă.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter