Actrița Oana Cârmaciu a născut un băiețel

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 11 mai 2020, 17:23
Actrița Oana Cârmaciu din serialul „Sacrificiul” a născut un băiețel în urmă cu o săptămână. Aceasta a decis să facă publică venirea pe lume a primului ei copil printr-o postare pe Instagram, în care apare alături de iubitul ei.

„De pe când eram doar noi. Adică acum o săptămână”, a scris actrița în mesajul care însoțea fotografia.

Citește și: A tuns-o Smiley pe Gina Pistol?

De asemenea, ea i-a răspuns unui fac care a întrebat-o pe ce dată s-a născut micuțul: „1 mai”, fără a preciza, însă, ce nume a ales pentru fiul ei.

 

View this post on Instagram

 

De pe cand eram doar doi♥️.Adica acum o saptamana😂😂😂 #stayhappy #notimelikethepresent #feelingalive @tudor.andronic in

A post shared by Oana Carmaciu (@oanacarmaciu) on

„Sarcina n-a fost ceva plănuit. Am spus de când mă știu că îmi doream să fiu o mamă tânără și la un moment dat chiar am specificat vârsta de 26 de ani. Dar atunci aveam 6 ani și părea că nu știu ce spun. Realist vorbind, credeam că voi avea un copil undeva după 30 de ani, imediat ce voi fi ”pregătită”. Însă toate lucrurile minunate care mi s-au întâmplat până acum au venit neanunțate, așa că nu pot decât să fiu foarte fericită”, a declarat Oana Cârmaciu în momentul în care a anunțat că este însărcinată.

Sursă foto: Arhivă, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter