Mesajul Nicoletei Cîrjan, după ce s-a confirmat că tatăl fetiței sale este fostul principe Nicolae

De Oana Savin, pe Ultimul update Marți, 28 mai 2019, 15:56
Fostul principe Nicolae a anunțat, luni seară, că a primit rezultatele testului ADN din care a reieșit faptul că este tatăl fetiței Nicoletei Cîrjan. La scurt timp, femeia a postat un mesaj pe Facebook în care susține că „adevărul va învinge întotdeauna”.

27 mai 2019. O zi care chiar nu putea fi mai surprinzătoare. Și a venit la mine cu lecția răbdării. Și cu încrederea că adevărul va învinge întotdeauna”, a scris Nicoleta pe rețeaua de socializare.

Postarea ei vine la puțin timp după ce fostul principe Nicolae a anunțat tot prin intermediul platformei Facebook, că este tatăl biologic al copilului Nicoletei Cîrjan.

În urma insistențelor mele de a face testul privind stabilirea paternității presupusului meu copil, doamna Nicoleta Cîrjan a acceptat realizarea acestuia. Rezultatul a fost pozitiv, reiesind ca sunt tatăl copilului ei. Având în vedere contextul în care acest copil a venit pe lume, faptul că nu am avut o relație cu mama acestuia, mi-am asumat responsabilitatea legala fața de acesta. Din rațiuni care țin de protejarea intereselor superioare ale copilului, consider ca orice aspect legat de viata acestuia este de natura strict privata. Din dorința expresa de a proteja copilul și pentru a nu-l supune niciunui risc mediatic sau de bullying am decis să incetez orice alte comentarii pe marginea acestui subiect”, a afirmat el.

Relația dintre Nicolae Medforth-Mills și Nicoleta Cîrjan

Relația dintre nepotul Regelui Mihai I și Nicoleta Cîrjan a început în vara anului 2015, fiind o relație „fără obligații”. Cei doi s-au cunoscut la București, în timpul turului intitulat „Caravana cărților pe bicicletă”, menită să strângă fonduri pentru a promova cititul în medii defavorizate.

În luna iunie, Nicoleta a aflat că este însărcinată și a decis să păstreze copilul. La scurt timp, Nicolae și-a pierdut titlul de principe și a plecat din țară.

În cadrul unui interviu acordat Press One în anul 2016, tânăra a decis să povestească cum au decurs lucrurile în relația sa cu nepotul regelui Mihai.

Nicoleta spune că s-a îndrăgostit de Nicolae și nu a avut doar o aventură cu el.

Din punctul meu de vedere, dragostea adevărată se sedimentează în foarte mult timp. Una e îndrăgostirea, alta e iubirea adâncă. Nu pot să vorbesc în numele lui, dar eu eram îndrăgostită de el. În acel moment eu nu eram pregătită pentru o relație și nici el”, a povestit ea.

De asemenea, Nicoleta susținea atunci că nu și-a dorit niciodată o relație adevărată cu fostul principe pentru că „nu aș fi putut să joc în povestea asta a lui”.

Relația lor a durat în jur de două luni, însă în acest timp nu s-au văzut prea des. Deși totul părea să meargă bine, relația lor s-a rupt brusc, în momentul în care Nicoleta a rămas însărcinată.

Cum am spus, fără presiuni din partea nimănui. Ăsta a fost motivul pentru care, de la un punct încolo, nu ne-am mai vorbit”, a precizat ea.

De asemenea, Cîrjan spune că Nicolae și-a dorit ca ea să facă avort.

Și-ar fi dorit să-l fac (n.r. avortul). Și-ar fi dorit destul de mult. Nu mă suna noaptea să-mi spună – „Fă avort!”, deci nu a insistat, dar nici nu a vrut să discute vreun alt fel de înţelegere. Niciun fel. (…) Eu am fost conştientă că nu o să fie bine pentru el, asta nu era greu de realizat. Bine, nu mă aşteptam să-i retragă titlul, şi cred că nici el, dar ştiam că o să-l afecteze”, a mai spus atunci tânăra.

Nicoleta Cîrjan, mai afirma, în cadrul interviului, că și-ar dori să fie prietenă cu Nicolae și ca acesta să își petreacă timp cu fetița lor, Iris Anna.

Mulți s-au întrebat de ce testul de paternitate a fost făcut abia acum, având în vedere că micuța Iris s-a născut în 2016. Potrivit Nicoletei Cârjan, principele și reprezentanții lui insistau ca analiza să fie făcută numai la Institutul de Medicină Legală din București, ceea ce i s-a părut suspect, ea cerând să fie făcut în două locuri.

”După ce am născut, m-a sunat avocatul lui, m-a întrebat cum mă simt și mi-a spus să mă duc la București, să facem testul ADN”, a povestit Nicoleta pentru pressone.ro. ”Și-am zis – „Abia am născut, de ce nu vine el, să facem testul aici, în Brașov? E iarnă, copilul e mic, cum adică să ne deplasăm noi la București să facem testul?”Și de acolo a început distracția…” Întrebată de ce a fost suspicioasă, Nicoleta a răspuns, în 2016: ”Pentru că nu are niciun motiv să nu-l facă și în altă parte. La început, n-a pornit dintr-o suspiciune, ci pentru că tocmai născusem: eram la Brașov, copilul era mic, de ce să mă duc la București să fac testul? Să vină el, e un drum de 2 ore cu mașina de la București. Ca să nu mai zic că, dacă te duci la IML, sunt șanse foarte mari să afle presa, pentru că sunt reporteri care stau pe acolo, să vadă cine mai ia bătaie și cine mai moare. La o clinică privată, nu știe nimeni că se face acest test. Și, văzând că mă lovesc de un zid de „nu și nu”, am început să devin suspicioasă. Pentru că insistau, și încă insistă, să facem testul numai acolo, la Institutul „Mina Minovici”. Și nu mi-au dat niciun motiv real.”

Sursă foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter