Copiii trebuie să se joace afară, pentru a evita apariţia miopiei

Expunerea copiilor la lumina naturală a Soarelui reduce riscul de apariţiei a miopiei, o afecţiune a vederii, potrivit unui studiu recent.
Copiii care petrec mai mult timp în exterior sunt mai bine protejaţi contra miopiei, iar lumina naturală pare să fie factorul protector determinant, potrivit unui studiu recent citat de revista franceză Le Figaro.
Medicul Jeremy Guggenheim şi colegii săi de la Bristol’s School of Social and Community Medicine şi de la Universitatea din Cardiff au analizat testele de acuitate vizuală în cazul a 7.000 de fete şi băieţi din comitatul Avon din sud-vestul Angliei, monitorizaţi de la vârsta de şapte ani şi până la vârsta de 15 ani. Părinţii lor au comunicat autorilor studiului numărul de ore petrecute de copiii lor afară, în fiecare săptămână, în special în intervalul de vârstă 8 – 9 ani, o perioadă importantă, deoarece acesta este intervalul în care se declanşează miopia. La 11 ani, copiii lor au purtat un accelerometru, timp de o săptămână, care măsura activitatea fizică depusă, potrivit Mediafax.
Rezultatele acestui studiu publicat în revista Investigative Ophthalmology & Visual Science: în rândul copiilor care s-au jucat cel mai mare număr de ore afară (cel puţin trei ore pe zi în timpul verii şi cel puţin o oră pe zi în timpul iernii) s-au înregistrat, la vârsta de 15 ani, cele mai puţine cazuri de miopie, în comparaţie cu cei care au petrecut mai mult timp în interior. Aceste rezultate sunt valabile indiferent de gradul de intensitate al activităţilor fizice depuse în exterior.
Aşa cum susţin mulţi oameni de ştiinţă, lumina Soarelui s-ar afla la originea acestui efect protector, graţie stimulării producţiei de dopamină la nivelul retinei, necesară pentru o bună funcţionare a funcţiei vizuale la copii. Aceste rezultate confirmă de altfel câteva studii precedente, dintre care unele au stabilit un risc de miopie mai mic cu 2% pentru fiecare oră petrecută la joacă, în aer liber, pe săptămână.
Foto: Thinkstockphotos

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter