Vedete care s-au căsătorit în secret

De Erika Chivu, pe Ultimul update Joi, 03 octombrie 2019, 12:02

Azi sunt doar doi tineri îndrăgostiţi, iar mâine apar cu verighetele pe deget. Ca să scape de paparazzi şi fani nepoftiţi multe vedete aleg să se căsătorească în secret.
Cum reuşesc e greu de spus, având în vedere că o ţară întreagă – daca nu chiar o planetă – este cu ochii pe ei. Probabil că plătesc bani grei ca să aibă parte de discreţie, însă e clar că vedetele au resursele lor în orice domeniu, chiar şi când e vorba de nunţi secrete.

Vedete autohtone care s-au căsătorit în secret

O poveste asemănătoare are şi Dana Nălbaru. Cântăreaţa s-a despărţit de Călin Goia după mulţi ani de relaţie şi, la câteva luni, s-a căsătorit în secret cu actorul Dragoş Bucur. Cununia civilă a avut loc în oraşul natal al Danei, la Braşov, în prezenta familiilor şi prietenilor apropiaţi. Cei doi au apărut la primărie în ţinute cât se poate de lejere şi au declarat că nu vor să împartă cu publicul un eveniment atât de intim.

La scurt timp, Dana şi Dragoş au fost martori la o altă nuntă secretă, cea dintre Alexandru Papadopol şi Ioana Ginghină.

Paula Seling nu şi-a invintat nici măcar părinţii la cununia civilă, însă a declarat că familia nu s-a supărat, ba din contră. Soţul, artist şi el, i-a fost prieten în adolescenţă, iar în 2005 s-au reîntâlnit şi au decis să-şi unească destinele. Paula a declarat atunci că şi-au dorit să fie ceremonia lor, discretă şi intimă.

Liana Stanciu şi Miţă au păstrat atât de bine secretul căsătoriei lor, încât atunci când s-a aflat toţi au crezut că e doar un
zvon. La început, ei nu au confirmat vestea, dar nici nu au infirmat-o. Lucrurile s-au lămurit când Liana a anunţat că aşteaptă un copil.

Dornici să ţină la distanţă presa, care îi urmărise de la începutul relaţiei, Andreea Marin şi Ştefan Banică s-au căsătorit în timpul unei călătorii în SUA. În timp ce revistele de scandal comentau relaţia lor, spunând că nu sunt şanse să dureze, cei doi erau deja căsătoriţi, iar la scurt timp a venit pe lume şi fetiţa lor.


Vezi şi alte vedete care s-au căsătorit în secret, în pagina următoare!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter