„Te iubesc, Freddie – nu plec nicăieri!”. Cum arăta iubitul lui Freddie Mercury, omul care i-a fost alături până în ultimele clipe de viață

De Mihaela Dobre, pe Ultimul update Vineri, 09 iunie 2017, 10:33
Freddie Mercury a rămas în memoria colectivă datorită vocii sale inconfundabile și a stilului său flamboiant. Nimeni nu putea rămâne indiferent la vederea parade de costume pe care le purta Freddie, ca să nu mai vorbim de energia pe care o emana în timpul concertelor sale.

Dar în contrast cu personajul care era pe scenă, artistul era foarte discret cu sexualitatea lui și cu relațiile pe care le avea. La începutul anilor ’70, Freddie se afla într-o relație de lungă durată cu o femeie, Mary Austin. Cei doi au locuit împreună câțiva ani la Londra, dar la mijlocul anilor 1970 actorul a început să se vadă cu un bărbat. După această aventură, i-a spus adevărul lui Austin despre sexualitatea lui.

Chiar dacă din acel moment au încetat să mai formeze un cuplu, Freddie Mercury și Mary Austin au rămas prieteni buni toată viața. Artistul chiar i-a dedicat și câteva melodii, printre care și legendarul „Love of My Life”.

O altă dragoste importantă din viața lui a fost Jim Hutton, un hairstilyst pe care l-a cunoscut într-un club în 1984. Acum au fost date publicității câteva fotografii cu cei doi. Sunt fotografii rare, unele dintre publicate pentru prima dată, deși au fost făcute în anii 1980.

În seara în care s-au văzut prima dată, artistul s-a oferit să îi cumpere un suc, dar Jim l-a refuzat politicos.

Nu l-a recunoscut atunci pe Freddie, dar câteva luni mai târziu, în timp ce era la un restaurant, un amic care îl însoțea i-a spus: „Hey, Freddie Mercury este în spatele tău!”.

De data aceasta, Jim a acceptat ca Freddie să-i ia o băutură, au stat de vorbă, dar nu s-a întâmplat nimic între ei. 18 luni mai tarziu, Jim și Mercury s-au întâlnit iar, în același club ca prima oară. Artistul i-a cumpărat iar de băut și de data asta au rămas împreună.

Doi ani mai târziu s-au mutat împreună la Garden Lodge.

În 1987, atunci când Freddie a fost diagnosticat cu SIDA, i-a propus iubitului lui să iasă din relație și l-a asigurat că îi înțelege decizia dacă vrea să plece.  Răspunsul lui Jim a venit simplu: „Te iubesc, Freddie – nu plec nicăieri!”.

Și așa a și fost. Hutton a rămas lângă Freddie, pas cu pas, până când acesta și-a dat ultima suflare, pe 24 noiembrie 1991.

Freddie Mercury i-a lăsat moștenire iubitului său 500.000 lire sterline și un teren în Rutland Terrace, unde mai târziu Jim a construit o casă. Jim Hutton a fost diagnosticat cu virusul HIV în 1990 și a murit 20 de ani mai târziu, în 2010, din cauza unei forme de cancer pulmonar.

Pe numele său real Farrokh Bulsara, Freddie Mercury  s-a născut pe 5 septembrie 1946 într-o familie de perşi din India, pe insula Zanzibar din Tanzania. În 1964 s-a mutat cu familia în Londra, ca urmare a Revoluţiei, iar şapte ani mai târziu a înfiinţat formaţia Queen alături de Brian May (chitară), John Deacon (chitară bas) şi Roger Taylor (tobe).

Trupa a devenit liderul topurilor muzicale, iar „We are the Champions“ a fost cea mai difuzată melodie din toate timpurile, asociată cu suporterii sporturilor din întreaga lume.

Citește și – Cui i-a dedicat Freddie Mercury melodia „Love of My Life”

Citește și – Chitaristul trupei Queen, dezvăluiri dureroase despre ultimele zile de viață ale lui Freddie Mercury: „Își pierduse un picior”

Foto – Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter