RĂZVAN MAZILU is going to rock you! Povestea celui mai tare musical pus în scenă în România!

Ce te-a atras la „We will rock you”, povestea, ideea, muzica?
Totul. Daca am cel mai mic dubiu în ceea ce privește un proiect, o idee – mai bine nu îl fac. Nu montez nimic doar ca să mă aflu în treabă, chiar și un spectacol tip comision. Trebuie să mă reprezinte, să îmi regăsesc în el obsesiile, părerea despre viața și oameni, crezul meu. Am crescut cu muzica formației Queen și iubesc poveștile moderne (care se termină, cum altfel, cu happy-end), ori “We will rock you” e o poveste – parabola despre puterea absolută a muzicii într-o lume din ce în ce mai lipsită de autenticitate. Deci chiar mi-ar fi părut rău să îl facă altcineva.
Care sunt provocările tale ca regizor al acestui musical?
Semnez regia, coregrafia și costumele – asta am făcut și la cele mai recente producții, iar acest tip de implicare totală îmi oferă mari satisfacții. E o senzație incredibilă să vezi cum ideile și viziunile tale capată corp fizic pe scenă și seduc publicul spectator. Ador și respect toată echipa artistică și trebuie să îi aduc la un numitor comun, să am o trupă omogenă care să cânte, să danseze și să joace la fel de performant. Creez costume de scenă și trebuie să conturez personaje credibile, care să fascineze. Încerc să ridic echipa și pe mine însumi la valoarea acestei muzici care a scris istorie. Încerc să țin publicul atât de atent în scaun încât să nu se uite pe pereți nici măcar o secundă.
Cât de multa libertate artistică ai în concepția acestui spectacol și cum jonglezi între elementele obligatorii și viziunea ta personală?
Nu aș fi acceptat ceva impus, primit de-a gata. Un musical trebuie respectat în măsura în care nu ai voie (și nici nu mi se pare normal) să îi alterezi ideea, spiritul, conceptul, să faci schimbări majore, să tai partituri, personaje sau scene de text. În rest, am libertate totală de creator. Un musical e o construcție foarte bine gândită, oamenii care scriu un musical chiar știu meserie și, mai ales, știu să producă bani fără să facă rabat de la calitate.
Repetițiile au fost intense, atât pe partea de actorie, cât și muzică & coregrafie, cum ai reușit să le reunești ca elemente ale aceleiași povești?
E exact ca atunci când te joci cu un puzzle și încerci să formezi un tablou complet din sute de fragmente care aparent nu au nicio logică, niciun sens. contează să ai imaginea de ansamblu, să știi foarte bine ce vrei și să îi faci pe ceilalți să creadă și să te urmeze. Asta e unul dintre secretele și pariurile meseriei de regizor.
Care este relația ta cu muzica trupei Queen? 
Am crescut cu muzica lor dar pot spune, cu sinceritate, că nu am fost chiar un fan. Abia acum, lucrând la acest spectacol, am redescoperit toate hiturile dar și piesele mai puțin cunoscute și tot cu maximă sinceritate afirm că nu mai pot trăi fără ea. Muzica formatiei Queen e atât de contemporană cu noi, atât de universal valabilă… Si e fantastic cum ne regăsim noi, cei de azi, în versurile acestor songuri din anii ’70, ’80, ’90. Muzica lor te cucerește, te cotropește, te obsedează, plângi și râzi iar și iar ascultând în buclă niște refrene pe care aveai impresia că le știi.

E o distributie complexă, care reunește și celebrități și nume mai puțin cunoscute, dar și mulți actori din generația foarte tînără…
Am norocul unei distribuții ideale, dar norocul și-l face și omul cu mâna lui. Îmi doream să lucrez cu Loredana, ne propusesem demult, ea e un reper de profesionalism și versatilitate scenică într-o lume în care „vedetele” apar și dispar de la o zi la alta. Apoi sunt actorii din generația tânără cu care am mai colaborat în musicalurile mele: Lucian Ionescu, Ana Bianca Popescu, Alex Ștefănescu, Silviu Mircescu, nu mai puțin în West Side Story, spectacolul numit: ”manifestul unei generații” pentru că efectiv năștea o generație fresh de actori totali. Apoi e Mara Căptaru, o adolescentă precoce, matură, cu o voce extraordinară, un copil puternic, o adevarată revelație. Apoi e Răzvan Vasilescu, cu care sunt onorat și fericit să colaborez. Este Emil Rengle, un dansator cu o evoluție spectaculoasă, pe măsura talentului și carismei sale. În fine, toată distribuția e minunată și parcă “a tunat și ne-a adunat”, ne simțim deja ca o mică familie.
Ești considerat un pionier al genului “musical” în România, în condițiile în care nu există o școală pentru așa ceva. Ce te atrage la musical?
Nu există nici școală și nici tradiție, dar hai să o facem noi, acum. Si eu, dar și actorii cu care fac echipă (cu Ana Bianca Popescu sunt deja la al cincilea spectacol), încă învățăm secretele musicalului, cu fiecare montare. Gen mai complex nu există, nici mai spectaculos. La fiecare nouă montare mai descoperim câte ceva, mai avem revelații. E foarte important însă să avem o continuitate.

“We will rock you” este unul dintre cele mai așteptate spectacole ale anului… Cum ți-ai dori să fie receptat?
Mă aștept la orice, și la aplauze dar și la critici. Nu îmi e frică de nimic. Ca artist trebuie să îți asumi orice risc. Și sunt sigur că pe măsură ce se vor monta la noi mai multe musicaluri, publicul va începe să discearnă.
Povestea vorbeste despre controlul tehnologiei și efectele ei malefice într-un viitor nu foarte îndepărtat. Cât de mult ți se pare că suntem deja acaparați de tehnologie în prezent?
Am ajuns să spun “pe vremea mea”… Deci, pe vremea mea, nu existau nici telefoane mobile, nici laptopuri, nici tablete. Dar când ne dădeam întâlnire ajungeam toți la timp și, mai ales, ne priveam în ochi. Parcă aveam timp, timp să ne ascultăm, să ne înțelegem, să ne bucurăm. Nu am niciun regret și nicio prejudecată, sunt conștient și vreau ca lumea să meargă mai departe. Doar să nu mai fim atât de superficiali.
Ce rol joacă tehnologia în viața ta?
Până în vara anului trecut, când am trecut la iPhone, eu aveam un telefon cu taste. Deci vă dați seama cât de updatat sunt din punct de vedere tehnologic. Nu am absolut niciun talent și nicio răbdare în a înțelege cum îmi guvernează Instagramul viața. Am cont doar pentru a-mi promova spectacolele și proiectele, e singurul lucru pentru care aceste aplicații mi se par folositoare. În plus, a fi anacronic pe plan tehnologic mi se pare chiar mai cool decât a-l cunoaște.
“Eu cred în emoţie şi cred în lacrimă”, spuneai intr-un interviu. În ce masură crezi că teatrul și dansul pot avea o funcție terapeutică, în lumea în care trăim?
Cred că și asta am mai spus-o, dar mi se pare important să o repet: există atât de mult rău pe lume, încât chiar cred că teatrul, arta în genere, poate aduce altceva, poate transfigura această lume, poate alina, poate pune întrebări și isca revelații, poate aduce oamenii împreună să mediteze. Și, de ce nu, poate schimba o întreagă lume, așa cum cu o floare se poate face, de ce nu, primavară.
Cât de mult te reinventezi, ca artist, de la un spectacol la altul?
Tot timpul, cu fiecare proiect. Asta e însăși definiția unui artist, provocarea, miza. De fapt, eu sunt mereu același, doar că vă fac pe voi să mă vedeți altfel, pentru că așa îmi place mie să mă joc.

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Foto: PR

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News