Asistentul personal al lui Freddie Mercury a vorbit despre viața starului rock: „Era pasionat de istorie şi auzise că România are o istorie bogată”

De Oana Dinu, pe
Peter Freestone a stat lângă Freddie Mercury până în ultima clipă și timp de 12 ani a fost ca o umbră a starului rock. Acesta a vorbit într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“ despre viața alături de solistul trupei Queen.

Britanicul Peter Freestone (63) l-a întâlnit prima oară pe Freddie Mercury la Londra, pe vremea când era garderobier la Royal Ballet, iar starul rock venise să cânte pentru un eveniment caritabil. După o săptămână, a fost invitat într-un turneu de şase săptămâni al trupei Queen în Marea Britanie, pentru a avea grijă de costumele lor, conform Adevărul.ro.

Așa a început prietenia lor și colaborarea ce a durat până în dimineața zilei de 24 noiembrie 1991, când Freddie s-a stins din viață. A fost unul dintre oamenii care l-au cunoscut cel mai bine pe artist și martor la cum a reușit Mercury să cucerească prin muzica și personalitatea sa inimile a milioane de fani.

Freestone a povestit despre modul în care compunea cântecele devenite celebre în toată lumea: „Nu se gândea la muzică şi la a crea muzică în afara studioului de înregistrări” a spus acesta, menționând că artistul era fan al lui Elvis Presley, John Lennon, Michael Jackson, Jimi Hendrix, Quincy Jones și Montserrat Caballe. Cu soprana spaniolă, Freddie a avut o colaborare de excepție: „A fost o chimie specială care i-a unit. A fost ceva minunat. Şi Montserrat a fost cea care a decis că va face împreună cu Freddie un album. Iar Freddie şi-a dat seama că anul 1988 va fi unul foarte ocupat pentru el, deoarece urma să lucreze la acel album, la cea mai bună muzică din viaţa lui pentru cea mai bună voce din lume” a precizat asistentul personal al lui Mercury.

„Era ca şi cum trăiam viaţa lui Freddie Mercury alături de el”

Pentru Peter Freestone, să fie asistentul personal nu era o muncă în sine, ci un privilegiu de a fi parte din viața unui star de talia lui Freddie. „Slujba mea era să am grijă în fiecare zi de tot ce avea el nevoie”, a dezvăluit acesta. Iar Freddie a apreciat asta: „În noaptea de dinaintea morţii lui, ultimele cuvinte pe care Freddie Mercury mi le-a spus au fost: ”Îţi mulţumesc”. Şi nu ştiu dacă mi-a spus asta pentru că stătusem cu el şi avusesem grijă de el pe parcursul acelei nopţi sau dacă mi-a mulţumit pentru cei 12 ani în care i-am fost alături pentru că ştia că mai are foarte puţin de trăit.”

Despre ultima zi din viața cântărețului își amintește că, deși avea dureri, nu se plângea niciodată. La patul lui Mercury au stat de veghe timp de două săptămâni, clipă de clipă, Freestone și alți prietenii ai solistului trupei Queen. După o noapte relativ liniștită, „Freddie dormea, iar la un moment dat, duminică dimineaţa în jurul ore 5, a intrat în comă. A murit în timp ce era în comă, după aproximativ 14 ore.”

Întrebat care a fost cea mai specială amintire cu Freddie, asistentul lui a povestit de momentele în care artistul își permitea să râdă cu gura până la urechi, în intimitatea casei sale: „Îl puteţi vedea pe Freddie în multe filmări, inclusiv la interviuri, cum îşi acoperă adesea dinţii cu buza de sus sau chiar cu palma. Şi asta pentru că nu îi plăceau dinţii lui, îi ura. Dar nu vrea să îşi schimbe dinţii, pentru că se temea că asta ar putea schimba sunetul vocii lui. Însă acasă, când era cu prietenii, pur şi simplu deschidea gura şi râdea fără nicio teamă. Şi lui Freddie îi plăcea foarte mult să râdă. Avea un simţ al umorului minunat. Acesta era pentru mine adevăratul Freddie, cel care râdea acasă cu gura până la urechi.”

„Nu voi fi o vedetă rock. Voi fi o legendă” obișnuia să spună artistul, a dezvăluit Freestone. A dorit să fie cunoscut și odată cu celebritatea și-a asumat și durerea. A știut că în afara casei lui aparținea publicului și s-a adaptat, a mai spus acesta.

Queen nu a reușit să ajungă în România, dar Freddie știa despre țara noastră și îi părea rău că în țările de dincolo de Cortina de Fier nu poate susține concerte: „Freddie era pasionat de istorie şi auzise că România are o istorie bogată. Managementul celor de la Queen era reticent legat de susţinerea unor concerte în ţări despre care nu ştiau prea multe şi de unde nu puteau obţine prea multe informaţii. Iar managementul Queen nu ştia cum era situaţia în România” a adăugat Freestone, conform sursei citate.

Sursă foto: northfoto.com

 

 

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter