Fabio Jackson este sosia lui Michael Jackson după operațiile estetice

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 04 februarie 2022, 15:00

Tânărul Fabio Jackson (28 de ani), originar din Marea Britanie, este sosia regretatului artist Michael Jackson (n. 1958 – d. 2009) post-operații estetice. În perioada liceului, Fabio era adesea tachinat de colegii săi pentru asemănarea izbitoare cu „regele muzicii pop”.

Fabio Jackson este sosia lui Michael Jackson după operațiile estetice

În prezent, Fabio fructifică această asemănare la maxim, transformând-o într-un job full-time. După ce a fost acuzat că s-a operat pentru a arăta ca Michael, tânărul a publicat pe Tik Tok mai multe fotografii din copilărie și adolescență, asemănarea fiind greu spre imposibil de negat.

În prezent, pentru a intra în personaj, Fabio a adoptat stilul vestimentar al artistului, apelând totodată la machiaj pentru a-și accentua trăsăturile fizice în concordanță cu cele ale lui Michael. Fabio susține că încă de la 11 ani îi seamănă artistului și că nu a apelat niciodată la bisturiu pentru a obține acest rezultat.

Când îl văd pe stradă, oamenii se sperie. „Michael Jackson trăiește!”. „Comparațiile cu Michael au început încă din liceu, apoi au continuat în colegiu și la universitate. Au devenit din ce în ce mai frecvente. Eram hărțuit la școală pentru asemănarea cu el. A fost greu. După cum se poate observa din imaginile din copilărie, nimic nu s-a schimbat în ceea ce privește aspectul meu fizic”, a povestit Fabio Jackson, potrivit Daily Mail.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Megan Fox și Machine Gun Kelly s-au logodit. Cum arată inelul de logodnă

Emma Roberts și Garrett Hedlund s-au despărțit la un an de la nașterea fiului lor

Bella Hadid susține că a fost abuzată într-unele dintre fostele sale relații

„Doar m-am maturizat, maxilarul meu s-a lărgit, dinții mei și-au schimbat poziția, ochii sunt aceiași și da, părul îl port lung ca al lui Michael. În prezent, oamenii mă privesc uimiți, mă strigă și îmi cer să fac fotografii cu ei. În Marea Britanie, oamenii sunt, în general, bucuroși să mă vadă”, a continuat.

„Îmi mulțumesc de parcă aș fi făcut ceva ca să-i semăn lui Michael, dar totul este natural. Oamenii mă pot vedea acum pe Tik Tok, realizează că sunt real. Când mă privesc, oamenii mă asociază cu această figură faimoasă, de aceea trebuie să am grijă să fiu o influență pozitivă”, a mai spus.

„Nu reacționez când oamenii sunt răi cu mine în mediul online. Sunt mulți cei care și-ar dori să-i semene lui Michael. Eu nu sunt cel mai mare fan al lui, dar îl apreciez pe el și tot ceea ce a încercat să facă pentru lume. Sunt timid în general, dar îmi place să dansez ca Michael. Când sunt creativ, nimic altceva nu mai contează”, a încheiat.

Videoclipurile lui Fabio au sute de mii de aprecieri și comentarii, unii dintre urmăritorii săi susținând că el este Michael Jackson cel „original”. „Cred că nu putem spune că seamănă cu Michael Jackson, ci că Michael Jackson a semănat cu el!; Deci Michael Jackson te-a copiat!; Încerci să ne spui că mama ta este Billie Jean?!”, acestea sunt doar câteva dintre comentariile primite de Fabio.

Foto: Instagram; Tik Tok; Profimediaimages.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter