Simona Secrier, noi detalii despre starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu

De Mădălina Manole, pe
Simona Secrier a făcut dezvăluiri despre starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu. La câteva zile după ce în mediul online a circulat știrea teribilă că Mihai Constantinescu a murit, partenera sa de viață a decis să ofere informații noi și să facă lumină în acest caz.

Simona Secrier a făcut primele declarații în cadrul unui reportaj difuzat la emisiunea „Xtra Night Show”, de la Antena 1: „Mihai este stabil, luptă. Vorbesc cu el. Sunt sigură că mă aude și vorbesc cu el. Îi povestesc tot ce fac în ziua respectivă, ce-am avut de făcut. Îl țin la curent cu toate treburile mele, de toți oamenii frumoși pe care îi întâlnesc pe stradă și care îmi spun că îl iubesc și că se roagă pentru el. Îmi dă putere iubirea pentru el, iubirea pentru Dumnezeu. Biserica îmi dă putere, și rugăciunea. Când am timp merg la biserică.

Avem prieteni foarte buni, bine îi număr pe degetele unei singure mâini, dar sunt prieteni foarte buni și sunt alături de noi și le mulțumesc pe această cale că au grijă de noi”, – a mărturisit Simona Secrier.

Mihai Constantinescu, în vârstă de 73 de ani, se află în continuare internat la Spitalul Floreasca, însă starea sa de sănătate este în evoluție și continuă să se îmbunătățească.

Sursă foto: Arhivă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter