Sediul Antena Stars, închis din cauza COVID-19

De Oana Savin, pe Ultimul update Joi, 18 iunie 2020, 15:11
Sediul Antena Stars a fost închis după ce Marcel Pavel, care a fost testat pozitiv cu COVID-19, s-a aflat, zilele trecute, în platourile de la Romexpo pentru a-și lansa ultima piesă. 

Miercuri seară, Pavel a fost transportat cu izoleta la spital, după ce a fost confirmat cu SARS-CoV-2. Săptămâna trecută, el a mers la filmările noului sezon „Te cunosc de undeva”, unde s-a întâlnit cu colegii săi de emisiune, fiind și aceștia suspecți de COVID-19.

Mai mult, Marcel Pavel a postat pe contul său de Instagram o fotografie în care apare alături de Monica Anghel, la filmări. În imagine se vede că aceștia nu au purtat mască și nici nu au păstrat distanțarea socială, recomandată de autorități.

Citește și: Antena 1, în stare de alertă! După Marcel Pavel, și Ozana Barabancea ar fi infectată cu COVID-19

După ce a mers la filmările pentru emisiune, artistul a fost prezent în emisiunea lui Andrei Ștefănescu de la Antena Stars, împreună cu soția și fiica sa.

Potrivit Libertatea, vedetele concurente au fost sunate încă de ieri pentru a li se aminti că sunt sub contract cu Antena 1 și că nu au voie să facă declarații altor publicații, cu atât mai mult legat de desfășurarea ultimelor evenimente.

În prezent, Marcel Pavel se află internat la spitalul Matei Balș din Capitală.

Sursă foto: Facebook

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter