Saturn, tinereţe fără bătrâneţe

De Unica.ro, pe

Gata, a venit vacanţa! Am aşteptat-o ca pe Moş Crăciun, în copilărie. După zece luni de nopţi pierdute, perspectiva unei leneveli de vreo două luni şi jumătate e mai dulce ca mierea din limonadă.

Până la plecatul propriu-zis în vacanţă (în care mi-am propus să văd un concert U2 şi câteva insule din Croaţia), m-am odihnit activ, cum le place interesanţilor să zică. Adică am citit ceva mai mult decât de obicei, am văzut mai multe filme şi, colac peste pupăză, am acceptat să prezint şi câteva evenimente. Nu multe, cât să mă ţină în priză. Unul dintre ele a implicat o deplasare până la Saturn.

Incursiune în anii ’80

Pentru cei mai tineri, care preferă exclusiv vacanţele în străinătate, Saturn este o staţiune de pe litoralul românesc, ce va intra cât de curând în Cartea Recordurilor. Este singurul loc de pe pământ unde s-a descoperit formula magică a tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte. Saturnul arată ca în vremea în care eu aveam 4 ani. Cred că dacă mama ar fi avut un moment de inspiraţie şi m-ar fi abandonat acolo, acum aş fi rămas acelaşi băieţandru cu părul bălai, care o rupea la fugă pe plajă, până în apa Mării Negre.
Din păcate, mama nu a realizat, săraca, pe atunci, că ne petreceam vacanţele într-un loc unic şi s-a ambiţionat să mă ţina lângă ea, la Ploieşti, pâna pe la 19 ani, când era evident că experimentul eşuase deja. În schimb, autorităţile de acolo au reuşit să îngheţe totul, la nivelul anilor ’80. De fapt, asta încă ar fi fost bine. Totul arăta ca atunci, dar îmbătrânit cu 30 de ani. Aşa că era normal ca la inaugurarea unui hotel de 4 stele (de fapt, o javră de hotel de o stea), recondiţionat şi adus cu forţa în vremurile noastre, să se înghesuie madam Udrea, primaru’, notaru’, popa, miliţianu’ şi, martie din post, eu, pe post de prezentator al petrecerii.

„…Luaţi-o uşurel spre Neptun!”

Cu vreo patru ore înainte ca ministresa Udrea să taie panglica, semn că le are şi cu foarfeca, nu numai cu andrelele şi cu mopul, mi se făcuse o foame de lup. Aşa că am coborât din cameră şi am întrebat un domn de la restaurant, ascuns în spatele unei burţi convingătoare, unde aş putea să mănânc ceva. A facut ochii cât cepele şi m-a tras complice după un stâlp al restaurantului de 4 stele, de fapt, fosta cantină de nici o stea, la care mâncau sindicaliştii pe vremuri: „Domnu’ Dan, dacă vreţi să mai prezentaţi evenimentu’ diseară, vă rog eu, nu mâncaţi nimic în Saturn. E genocid curat. Luaţi-o uşurel spre Neptun, poate aveţi acolo vreo şansă”. Mi-a strâns mâna şi a plecat. N-am apucat să-i mulţumesc, dar i-am ascultat sfatul.
Peste câteva ore, Elenei Udrea i se umflase o venă pe gât, încercând să ne convingă ce eforturi a făcut ea pentru relansarea litoralului românesc. Am vrut să o invit a doua zi la un prânz în Saturn. M-am răzgândit. Nu mi-am dorit sa declanşez prima remaniere guvernamentală pe baza de dizenterie.      

Formula magică

Ce contează că trebuie să baţi drumul spre o altă staţiune pentru a-ţi potoli foamea? Important este că găseşti formula magică a tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte!

Relansare

La inaugurarea hotelului de la Saturn, doamna ministru Elena Udrea încerca să ne convingă ce eforturi a făcut pentru relansarea turismului românesc. Nu am avut totuşi curajul să o invit la masă în staţiune.

Dan Capatos

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter