Roxana Blagu, izolată de fiul ei de 6 luni din cauza infecției cu noul coronavirus

De Adelina Duinea, pe

Roxana Blagu (34 de ani), fostă solistă a trupei Trident, a devenit mamă pentru a doua oară în iulie 2020. Designerul a dat naștere unui fiu, Sasha, acum în vârstă de 6 luni.

Roxana Blagu, izolată de fiul ei de 6 luni din cauza infecției cu noul coronavirus

Recent, creatoarea de modă a dezvăluit că în afara fiului ei, întreaga lor familie a avut COVID-19. „N-am știut cum reacționează, așa că m-am izolat de el. Am stat izolată în casă și norocul nostru este că avem camere cu uși de sticlă. Ne vedeam mereu doar că nu puteam să-l iau în brațe, să îl ating, dar ne vedeam.

El nu a avut nimic. Mi-a fost destul de greu. Și lui îi era greu. Faptul că nu-l țineam în brațe și nu mă simțea aproape. I-a fost greu să adoarmă, să mănânce. Adormea cu mine la telefon. (…)

Nu știu de pe unde l-am luat, stând mai tot timpul în casă. Am simțit la început dureri musculare și am zis că eu răcesc foarte rar și am făcut testul și a ieșit pozitiv. În rest nu am avut simptome.

La un moment dat mi-a dispărut mirosul, dar nu în totalitate. Și soțul meu la fel. Poate nici nu-și dădea seama dacă nu făceam testul”, a declarat Roxana pentru Vorbește Lumea.

De sărbători, Roxana i-a avut alături pe părinții ei și pe nașii lui Sasha. „Cu testele făcute, bineînțeles. Că avem un bebeluș mic”, a mai spus creatoarea de modă.

În finalul interviului, cu ocazia Sfântului Ioan Botezătorul, Roxana i-a urat „La mulți ani!” fiicei sale Oana (12 ani), pe care o are cu omul de afaceri Marcel Sârbu. În urmă cu șapte ani, Roxana a pierdut custodia ei.

Roxana și soțul ei, Andrei Badiu, au aniversat 3 ani de căsnicie în luna noiembrie a anului trecut. Andrei a fost căsătorit cu fosta prezentatoare de televiziune Oana Frigescu (38 de ani), alături de care are o fiică, Maria (10 ani). Roxana și Maria au o relație foarte frumoasă.

Foto: Instagram

Citește și:

Roxana Blagu, mesaj înlăcrimat pentru fiica pe care nu a mai văzut-o de 7 ani

Filme în care actorii din rolurile principale s-au iubit cu adevărat și în viața reală

Ioana Dichiseanu, despre starea de sănătatea a tatălui ei: „Este un luptător”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter