România, destinaţia celor mai buni artişti

De Unica.ro, pe

În ultimii ani, Romania a început să primească din ce în ce mai multe vizite din partea artiştilor străini celebri.

Anul 2009 a fost, până acum, unul foarte bun pentru audiofilii tuturor genurilor muzicale. Şi, se pare că ţara noastră rămâne un punct de oprire pentru artiştii momentului.

Începutului anului ne-a adus un concert de excepţie, din partea renumitului artist Sting, câstigător al premiului Grammy de 14 ori. Atenţia faimosului artist a fost recent dedicată muzicii secolului al XVI-lea, iar preţul biletelor la concertul său, în funcţie de poziţia faţă de scenă, a fost între 100 RON şi 750 RON.

Tot în luna februarie, pe data de 21, Sala Polivalentă a găzduit şi concertul artistulului de muzică pop, James Blunt. Chitarist, pianist şi fost soldat, Blunt a urcat pe scenă în aplauze şi ne-a adus o muzică ceva mai „uşoară”, de care toţi spectatorii s-au bucurat. Biletele au fost puse în vânzare la un preţ între 100 RON şi 500 RON.

Concertele lunii martie au acoperit o altă arie muzicală. DJ Tiesto şi-a făcut apariţia pe data de 20 a lunii, în club Obsession din Cluj Napoca, iar apoi pe 21 în Bucureşti, la Sala Polivalentă.

Limita de 500 de locuri pentru acest concert a fost epuizată la scurt timp după ce biletele au fost puse în vânzare. Preţul lor a fost, în avans, 57 RON, iar în seara evenimentului 86 RON.

Iunie a fost o lună bună pentru muzica rock. Formaţia londoneză Placebo ne-a încântat pe 21 iunie, la complexul Romexpo, din Capitală. În cadrul acestui concert, artiştii britanici şi-au promovat ultimul lor album numit „Battle for the Sun”. Spectatorii evenimentului au plătit pentru zona A 175 RON şi pentru zona B 100 RON.

La finele lunii, turneul Unicorns N’ Rainbows a ajuns în România şi i-a adus pe cei de la Limp Bizkit în Bucureşti. Preţul vizionării spectacolului a fost de 99 RON, iar posesorii biletelor din categoria de 130-150 RON au beneficiat de o zonă tip VIP şi câteva servicii extra.

Mijlocul verii a marcat şi debutul B’estfest 2009. Show-ul electrizant a început pe 1 iulie, cu Ziua Zero, unde au cântat, pe cele două scene ale festivalului, Patrice, Snails, White Lies şi The Killers. Spectacolul a continuat pe 2 iulie cu muzica dance/electro a lui Moby, iar pe 3 iulie trupele Motorhead şi Franz Ferdinand au încheiat mult râvnitul festival. Biletele pentru o singură zi au fost grupate între 110 – 150 RON, iar abonamentele de 3 zile au costat 270 RON.

Însă cel mai aşteptat eveniment muzical din acest an a fost concertul Madonnei, desfăşurat aseară în Parcul Izvor în faţa a peste 60.000 de oameni. Warm-up-ul a fost asigurat de Paul Oakenfold.

Concertele nu se opresc aici. Pe 1 septembrie se anunşă un concert Anastacia la Sala Polivalentă. Evenimentul face parte din turneul de promovare al albumului „Heavy Rotation”. Anastacia este adesea numită „micuţa doamnă cu o voce impresionantă” sau, conform The New York Times, un „fenomen vocal”.

Biletele pentru concertul din România al turneului Heavy Rotation vor fi puse în vânzare în reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica li la casa de bilete a Sălii Palatului.

Pe 4 septembrie, artistul canadian Leonard Cohen revine cu un nou concert în Bucureşti, la un an de la ultima vizită la noi în ţară. Evenimentul va fi organizat în Piaţa Constituţiei din Bucuresti. Preţul biletelor va fi între 248 şi 399 RON.

În luna octombrie vom avea parte de un concert în stil texan, din partea formaţiei americane ZZ Top.

Sursa: evz.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter