Robert Turcescu, despre relația cu Oana Sîrbu: „E un capitol închis”

De Unica.ro, pe

Robert Turcescu (46 de ani) și Oana Sîrbu (53 de ani) au format un cuplu timp de 10 ani, din 2004 până în 2014. Invitat în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, jurnalistul a vorbit pe scurt despre fosta sa relație cu Oana.

Anterior relației cu actrița, jurnalistul a fost căsătorit cu Corina Ilie, alături de care are o fiică, Ioana Taisia (20 ani). Din octombrie 2014, Robert Turcescu este căsătorit cu designerul Oana Nuțu (32 de ani), alături de care mai are o fiică, Vera Ilinca, în vârstă de 6 ani.

Robert Turcescu, despre relația cu Oana Sîrbu: „E un capitol închis”

Întrebat despre fosta relație cu Oana Sîrbu, Robert Turcescu a declarat în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”: „E un capitol din viața mea despre care, din respect pentru soția mea, nu vreau să dau foarte multe detalii. De asemenea și din respect pentru Oana Sîrbu. Cred că există părți în intimitatea oricărui individ care trebuie lăsate acolo unde sunt, uneori în uitare, alteori în rândul amintirilor plăcute sau mai puțin plăcute. E mai bine așa pentru toată lumea. Nu e un refuz”.

„Ca să îți răspund la întrebare, nu cred că ne-am pus problema (n.red.: căsătoriei). E un capitol închis din viața mea și e bine să rămână așa”, a completat.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Fiica lui Robert Turcescu, experiență neplăcută într-o sală de sport din București

Ce frumoasă este fiica lui Robert Turcescu! Ioana este pasionată de lumea modei

Cum se menține Oana Sîrbu în formă la aproape 54 de ani

În 1989, la doar 21 de ani, Oana Sîrbu s-a căsătorit cu muzicianul Virgil Popescu (67 de ani), care este cu 13 ani mai în vârstă decât ea. Oana și Virgil au divorțat 4 ani mai târziu, însă au rămas buni prieteni.

„Pe la 21 de ani am vrut să oficializăm relația mult discutată și disputată și în familie. Erau anii adolescenței, îl cunoscusem pe Virgil, ai mei mă lăsau, nu mă lăsau, era așa o diferență de vârstă și de nebunie între noi. Am văzut cum e și după 4 ani n-a fost să fie să rămânem împreună. Am rămas într-o relație extraordinar de frumoasă de colaborare”, declara actrița cu ceva timp în urmă, în emisiunea „Vorbește Lumea”.

În anul 2009, Oana a adoptat un băiat, Alexandru, care îi împărtășește talentul și pasiunea pentru muzică. „Face pian de mic, e foarte dedicat. Cu studiul e puțin mai complicat, mă țin de capul lui să facă până în clasa a opta, apoi o să vreau să îi propun un alt instrument, chitara, dacă o să vrea. Are ureche muzicală”, povestea actrița recent.

Imediat după despărțirea de Oana, Robert a continuat să țină legătura cu Alexandru, în prezent fiind neclar dacă mai are sau nu o relație cu acesta.

Foto: Libertatea.ro; Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter