Puya spune lucrurilor pe nume la America Express: „Asta nu o înțeleg. Ce atâtea păreri de rău?”

De Oana Savin, pe

Puya s-a arătat deranjat de unele afirmații făcute de echipa formată de Bie și Mickey la emisiunea America Express. Artistul le-a criticat pe cele două femei.

Cântărețul este o persoană sinceră, căreia îi place să spună lucrurilor pe nume. Și, probabil, nu se aștepta la „show-ul” pe care l-a făcut câteva echipa lui Bie și Mickey în momentul în care au fost nevoite să trimită o altă echipă în cursa pentru ultima șansă.

Puya, la America Express: „Ce atâtea păreri de rău?”

Concurenții aflați în concurs au fost nevoiți să nominalizeze o echipă pentru a intra, alături de Jean Gavril, Dinu, Joacim și Ovidiu Buta la cursa pentru ultima șansă. Echipele au încercat să îmi motiveze alegerile, însă anumite afirmații făcute de câțiva concurenți l-au deranjat pe Puya.

Inițial, Bie și Mickey au spus că s-au gândit să le voteze pe Andreea Bălan și Andreea Antonescu, însă și-au schimbat votul în momentul în care au văzut că Larisa Iordache și Diana Bulimar au deja un vot. Cele două au încercat să scape, astfel, de proba eliminatorie.

„Eu m-am gândit să le votez de data asta pe dublu A, pe Andrele. Nu au prea respectat regulile, după părerea mea”, a spus Bie înainte de a vota.

Însă, în momentul în care a fost chemată la vot, Bie și-a schimbat părerea.

„În primă fază a fost un vot pe feeling. Dar apoi ne-am dat seama că este o competiție și votul nostru va fi tot strategic. Și cum fetele au fost de fiecare dată în spatele nostru, deși le iubesc extrem de tare, dar sunt foarte puternice”, a zis Bianca Adam când le-a numit pe Diana Bulimar și Larisa Iordache.

„Nu am avut de ales decât să ne ducem și noi votul tot acolo ca să se strângă un număr de voturi mai mare undeva și să ne asigurăm că ne salvăm noi”, a spus vloggerița la testimoniale.

„Dar vă iubesc și știți”, le-a zis Bie celor două fete.

Acela a fost momentul în care Puya s-a enervat și a spus tot ce avea pe suflet.

„Eu te iubesc și te susțin, dar te votez. Hai lasă-mă! Asta nu o înțeleg. Te votez că trebuie să te dau afară. Ce atâtea păreri de rău?”, a spus artistul.

Citește și: Concurenții de la America Express, cu ochii în lacrimi. Cătălin Bordea: „A plecat și n-a mai apărut niciodată”

Citește și: Andreea Antonescu, rușinată de gesturile Andreei Bălan, la America Express: „Îmi venea să mă bag în pământ”

Larisa Iordache și Diana Bulimar, eliminate din competiție

Norocul nu a fost de partea celor două gimnaste care, nu doar că au intrat în cursa pentru ultima șansă în urma votului celorlalte echipe, dar au ajuns ultimele, fiind astfel eliminate din competiție.

Larisa și Diana au făctut tot posibilul să ducă la îndeplinire sarcinile primite pe parcursul ultimei curse, însă au întâmpinat mai multe obstacole, iar cele două echipe de băieți s-au dovedit a fi, de data aceasta, mult mai rapide.

În momentul în care Irina Fodor a anunțat clasamentul, cu toții au rămas surprinși să afle că fetele au ajuns ultimele, în timp ce Jean Gavril și Dinu au sosit primii.

Citește și: Andreea Bălan și Jean Gavril, noi neînțelegeri la America Express: „Se uită foarte senină la tine, dar parcă îți rupe capul din priviri”

Citește și: Nelu Cortea, lovit de un taur la America Express: „Am țipat ca o prințesă la ananghie” / VIDEO

Iar vulturul a fost roșu, trimițându-le acasă pe Larisa Iordache și Diana Bulimar.

„A fost… o adevărată aventură! Lucruri pe care nu le poți simti si înțelege decât dacă treci prin această poveste. Oameni, locuri, trăiri diferite. Să dormi în fiecare seară la o persoană nouă, să nu știi ce te așteaptă a doua zi, unde ajungi, ce mănânci, unde vei pune seara capul să dormi! Sunt recunoscătoare că am avut parte de această experiență! Mulțumesc celor ne-au susținut, v-am simțit alături și m-a bucurat imens că sunteți aici. Mi-aș fi dorit să vedeți mai mult din parcursul nostru”, a scris Diana Bulimar pe contul ei de Instagram.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Puya, la America Express

Sursă foto: PR, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter