Puya și Melinda au spus ce nu s-a văzut la TV în show-ul America Express: „Eu tot aveam impresia că o să se oprească” / VIDEO

De Oana Savin, pe Ultimul update Vineri, 10 februarie 2023, 11:12

Puya și Melinda au avut parte de cea mai mare aventură din viața lor atunci când au participat la America Express. Artistul nu s-a așteptat nicio clipă la ce urma să se întâmple.

Cântărețul, pe numele lui adevărat Dragoș Gărdescu, a plecat pe Drumul Aurului împreună cu soția sa, Melinda.

Ce a însemnat America Express pentru Puya și Melinda

Deși inițial nu a vrut să își soția în această emisiune, Puya știa că ea își dorește să participe și a întrebat-o dacă i se alătură. Iar Melinda a răspuns fără echivoc: „DA”.

„Trebuie să fii cu cineva în care ai încredere, stai atâta timp împreună și e dificil dacă mergi cu cineva cu care nu poți să te înțelegi”, a afirmat Puya în emisiunea Xtra Night Show.

„Ceea ce se vede la televizor este o frântură din ceea ce făceai tu. O zi de filmare avea undeva la 12, câteodată 20 de ore. Tu ești arătat când iei mașina, intri în ea și la revedere. Stăteai 2-3 ore, erau 4-5 oameni care te refuzau. La cazare ajungeai atât de obosit încât de multe ori oamenii nu voiau să te primească în casă că aveai o față căzută. Nici tu nu mai aveai chef să vorbești cu ei și tu transmiți chestia asta la un moment dat. Refuzurile sunt cele mai nașpa”, a mărturisit artistul.

Puya a fost impresionat de felul în care a fost primit de localnici.

„Oamenii erau foarte de treabă. În primul rând foarte credincioși, majoritatea. Voiau să te ajute, problema cea mai mare era că nu aveau cum. Nu aveau spațiu. Și ca de obicei, cei care aveau bani nu îți răspundeau la ușă. Eu îi înțeleg: erau vizați, se făceau multe răpiri, le era teamă. Mulți îți dădeau patul copilului sau se duceau ei în altă cameră. Astea au fost momentele care m-au făcut pe mine să merg mai departe, când am văzut atât de multă bunătate din partea oamenilor. După aceea mi-am făcut și mie auto-critica, mă gândeam: dacă mie îmi apăreau mie ăștia la ușă nu știu dacă le-aș deschide. M-a uimit sufletul lor mare. Îți dădeau din sărăcia lor absolut orice”, a povestit Puya.

Motivul pentru care Puya a acceptat să participe la America Express

Unul dintre motivele pentru care artistul a acceptat să participe la America Express a fost că și-a dorit ca lumea să îl vadă așa cum este el cu adevărat.

„A fost o experiență unică. Cumva a fost greu la început, până prin etapa a treia a fost mult mai greu”, a afirmat Melinda.

„Au fost discuții cu cine să mergem. Știam că este o zonă periculoasă și că este și efort mare. Problema cea mai mare era cu cine îmi las copiii”, a dezvăluit Puya.

Întrebat de Dan Capatos cum au reacționat copiii lor când i-au lăsat la bunici atâta timp, artistul a răspuns amuzat: „Cred că au fost cam veseli. Când am venit, parcă erau un pic triști”.

„Unul din motivele pentru care m-am dus la emisiune a fost ca să fiu văzut și în altă lumină. În 20 de ore de filmare pe zi, oricând de bun actor ești, la un moment dat sari din rol și cine montează, momentul ăla o să îl pună, nu cum ai jucat tu. E pierdere de timp să joci un rol”, a explicat Puya.

Citește și: Andreea Bălan și Jean Gavril au făcut un pact la America Express: „Îi luăm sub umbrela noastră protectoare” / VIDEO

Citește și: Delia ar vrea să participe la America Express. Cu cine și-ar dori să facă echipă: „E foarte important cu cine mergi” / VIDEO

Citește și: Momente tensionate la America Express. Jean Gavril și Dinu au trecut prin emoții puternice: „Nu mai știam unde să fug”

Citește și: Joaquin Bonilla și Ovidiu Buta, despre experiența America Express: „În competiție afli care este superputerea ta”

Prima zi de filmare, cea mai grea din toată emisiunea

Atât Melinda, cât și Puya, au recunoscut că cea mai dificilă zi din America Express a fost chiar prima zi de filmări.

„Eu tot aveam impresia că o să se oprească și o să mergem să dormim undeva. O să zică gata, s-a filmat, dar ăștia tot o țineau. Se făcuse opt, se făcuse 10, 11. Zic: băi, ăștia chiar o țin, sunt serioși. De abia pe la 11 noaptea mi-am dat seama: ăștia chiar mă lasă pe stradă aici. În gândul meu, ca la un videoclip. Au destul material, acum poate să mă cazeze pe mine. Am și zis la un moment dat: am filmat destul, hai să ne oprim. Nu, nu, nu ai înțeles, trebuie să iei cazare acum”, a povestit Puya.

De asemenea, Melinda a precizat că pe parcursul acestei aventuri, ea a slăbit 8 kilograme, iar Puya 10.

„Cheltuiam dolarul ăla odată la 3 zile, pe bere”, a spus râzând Melinda.

„M-am gândit că e și băutură e și aliment”, a precizat Puya.

„Când ai adrenalină și știi că trebuie să te duci, uiți cumva de foame”, a subliniat Melinda.

„Erau multe fructe pe drum, prin copaci. Mâncam mango. Noi am cerut mâncare târziu rău de tot, după multe zile. Mai mâncam când ne ofereau oamenii dimineața, înainte să plecăm în cursă”, a spus Puya cum au reușit să slăbească atât de mult.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Puya și Melinda la America Express

Sursă foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter