Primul mesaj al Cristinei Joia, după ieșirea din spital: „Viața nu se oprește cu un pumn, decât dacă eu aleg asta!”

De Unica.ro, pe

La începutul lunii noiembrie, Cristina Joia, designer al echipei “Visuri la cheie”, a fost violent atacată de o femeie într-un supermarket pe motiv că vedeta îi reproșase acesteia că a blocat trecerea de pietoni și parcarea din zona centrului comercial. În urma incidentului, Cristina a avut nevoie de o intervenție chirurgicală la nivelul nasului.

Agresoarea, în vârstă de 34 de ani, a fost reținută de poliști și plasată în arrest preventive pentru 30 de zile.

Citește gratuit ediția de noiembrie a revistei Unica. O găsești AICI

Cristina Joia a fost de curând externată din spital și le-a transmis fanilor un mesaj pe rețelele de socializare prin care îi anunță că va continua filmările pentru “Visuri la cheie” și că are de gând să lase autoritățile să-și facă treaba în ceea ce privește cazul de agresiune în care a fost implicată.

„Vreau să vă mulțumesc mult pentru toate mesajele voastre de susținere și gândurile bune pe care mi le-ați transmis. Sunt recunoscătoare pentru fiecare dintre ele, pentru că în această perioadă am avut nevoie să simt că suntem interconectați. Nu putem trăi singuri, pe cont propriu, lipsiți de empatie sau de valori. Mi-am dorit să pastrez o masură vis-a-vis de declarațiile mele în media și vă mulțumesc că ați înțeles și respectat asta. Acum sunt bine, sunt acasă, cu familia. Voi continua filmările pentru proiectul Visuri la cheie, pentru că îmi este drag, pentru că am o responsabilitate față de toți cei implicati și pentru că viața nu se oprește cu un pumn, decât dacă eu aleg asta!

Citeşte şi: De ce a fost Cristina Joia atacată în supermarket. Agresoarea a explicat motivul faptei sale

În rest, las autoritățile și avocații să-și exercite profesia. Nu am sentimente negative, dar îmi doresc foarte mult să nu existe alte victime agresate pe viitor!

Fiți optimiști, zâmbiți și bucurați-vă de ai vostri. Vă îmbrățișez și vă mulțumesc încă o dată!”, a scris designerul pe pagina sa de Facebook.

Sursa foto – Facebook

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter